Accidentul rutier a avut loc în această seară, în jurul orei 19:30. Două autoturisme au fost implicate în evenimentul rutier, iar o persoană a fost rănită. UPDATE: Accidentul rutier s-a produs, au constatat polițiștii, din cauza unui șofer - care în timp ce conducea a decis să-și mute câinele, care se afla pe bancheta din spate a autoturismului, pe scaunul din dreapta față.
UT Arad
Coman, Tzionis, Roman și nou-venitul Sinani au marcat pentru UTA, în prima „verificare” adevărată a verii.
Local
Două mașini s-au ciocnit, iar una dintre ele a ajuns cu roțile în sus. S-a întâmplat sâmbătă, în jurul prânzului, la Șiria.
Local
Pompierii arădeni au intervenit, sâmbătă dimineață, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească din municipiu.
UT Arad
Secţia de sambo de la CS Universitatea Arad nu a primit finanţare, deşi a avut patru sportivi în TOP 10 pe 2025.
Local
Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, va fi înhumat la Mănăstirea Neamț. Trupul neînsuflețit al acestuia a fost depus în Catedrala Veche din Arad.
Local
Organizatorii Festivalului Berii Arad au declarat că au câștigat „pariul cu aeroportul”, vânzările abonamentelor fiind în creștere față e anul trecut.