Posibilitate organizării de alegeri anticipate, la noi, este aproape imposibilă. O dată, pentru că la o eventuală cădere a Guvernului Boc, parlamentarii ar vota, cu majoritate, un al alt cabinet şi un alt prim-ministru, dacă nu din prima, atunci cu siguranţă la cea de a doua prezentare a noului cabinet.
Mâine este 1 septembrie, termenul pe care preşedintele Băsescu l-a acordat Guvernului pentru a-şi dovedi competenţa.
Este halucinant să vezi cum deciziile se iau greu şi se renunţă la ele uşor. Azi nu e bună creşterea TVA, mîine este bună iar poimâine vine preşedintele Traian Băsescu şi cere renunţarea la creşterea TVA - după ce FMI abia fusese anunţat de măsurile adoptate!
Rezultatul unui scrutin poate schimba cursul istoriei. Cum ar fi evoluat Germania, lumea întreagă, dacă Hindenburg, cel care îl învinsese pe Hitler în alegerile din 1932, nu i-ar fi conferit acestuia, în ianuarie 1933, funcţia de cancelar şi, odată cu ea, accesul la putere?
După o lună şi mai bine de absenţă din spaţiul public, preşedintele Traian Băsescu ni s-a arătat la faţă.
România
Premierul Ilie Bolojan declară că România ar putea participa la misiuni de deminare în vederea deblocării Strâmtorii Ormuz, dar numai după ce se va ajunge la un armistiţiu în Orientul Mijlociu.
România
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marți, că este evident că PSD a escaladat o zonă de conflict, încălcând protocolul coaliției, menționând că i s-a părut normal ca PNL să-i avertizeze pe social-democrați că își asumă o răspundere pentru o dinamitare a unui guvern, fără motive.
Mapamond
Pentagonul ar urma să trimită mii de militari din Divizia 82 Aeropurtată în Orientul Mijlociu, au declarat marți pentru Reuters două persoane familiarizate cu situația.
România
Premierul Ilie Bolojan a anunțat că ordonanța de urgență privind declararea situației de criză pe piața carburanților ar urma să fie adoptată de către Guvern miercuri după amiaza sau în cursul zilei de joi.
Mapamond
Președintele rus Vladimir Putin a promulgat marți o lege care permite firmelor private de securitate să folosească arme de foc pentru a apăra instalații energetice de importanță critică, a anunțat guvernul, extinzând astfel gama de arme utilizate pentru o astfel de protecție, relatează Reuters.
1
Local
Poliția Locală Arad anunță că a aplicat 146 de sancțiuni contravenționale pe parcursul unei săptămâni.
Local
Preşedintele filialei ASCOR Arad şi un elev al Seminarului Teologic Ortodox au participat la evenimentul de la Bucureşti.