ARAD. Noul program de transport public judeţean, aprobat de aleşii judeţeni, aduce câteva modificări la trei curse ale autobuzelor.
În numele mai multor localnici ai cartierului Bujac, am o rugăminte legată de programul autobuzului 41, care circulă la noi în cartier.
Programul de transport public judeţean va suferi mici modificări pentru perioada 2014-2019.
Primăria Arad anunţă persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi familiale, precum şi persoanele juridice care desfăşoară activitate de transport persoane și marfă în regim de taxi că, în perioada 20 iunie-19 iulie 2014, se vor depune dosarele pentru prelungirea autorizației taxi, în condițiile art. 11 alin. (5) din Legea nr. 38/2003, modificată şi completată, după următoarea programare:
Un transport ilegal cu 250 kilograme de produse fitosanitare a fost oprit de poliţişti în urma unui control în trafic, la Pecica.
România
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat vineri că social-democrații nu mai înaintează o altă propunere și le-a transmis „curajoșilor” din PNL și USR că PSD nu se teme de votul cetățenilor.
1
România
Nu vom accepta să-l susținem necondiționat ca premier pe Sorin Grindeanu, nu vrem să fie dată țara pe mâna oricui și în orice condiții, cu voturile noastre, iar asta deranjează, a declarat, vineri seară, președintele PNL, premierul interimar Ilie Bolojan.
România
Președintele Nicușor Dan transmite că partidele au revenit la blocajul politic, după ce PNL se angajase marți să voteze un guvern minoritar PSD, însă ulterior și-a schimbat poziția.
1
Local
Gabriel Șopandă, ambasadorul României în Ungaria, s-a aflat într-o vizită oficială în județul nostru.
Local
Locuitorii satului persecutat de familia Colțeu au organizat o sărbătoare în cinstea sentinței care a readus Nadășul în proprietatea locuitorilor de acolo și a statului.
România
Consiliul Uniunii Europene a confirmat oficial decizia Comisiei Europene din iunie de a plasa Bulgaria sub procedura de deficit excesiv (EDP), cerând țării să ia măsurile fiscale corective pentru a ține sub control cheltuielile public în creștere, informează Novinite.