NĂDLAC. Patru afgani care încercau să treacă ilegal frontiera au fost prinşi de poliţiştii de frontieră de la Nădlac. Cei patru, cu vârste cuprinse între 17 şi 25 de ani, călătoreau ca pasageri într-un mijloc de transport internaţional, când, la control, au prezentat acte bulgăreşti. Au declarat ulterior că au plătit fiecare, unui conaţional, 5.000 de euro pe actele false care să-i ducă în Spaţiul Schengen.
NĂDLAC. Doi cetăţeni turci, de 24 şi 34 de ani, au încercat să iasă din România, ascunşi sub semiremorca unui TIR.
O nouă zi a Operațiunii Jupiter vizează (și) Aradul, joi desfășurându-se percheziții în zona Ineului.
1
Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad a dublat, în ultimele zile, numărul de paturi pentru copiii cu hepatită A, pe fondul cazurilor numeroase, în condițiile în care în urmă cu o săptămână stăteau și doi pacienți într-un pat.
Prin proiectul european „Youth Inclusion in Action”, la care Primăria Municipiului Arad este partener.
PNL propune, într-un proiect depus la Parlament, ca părinții care se întorc la serviciu înainte de încheierea concediului pentru creșterea copilului să primească un sprijin financiar egal cu indemnizația pentru creșterea copilului.
Marte nu este o planetă moartă: noi semne de activitate vulcanică au fost detectate pe „Planeta Roșie”, a cărei suprafață găzduiește cei mai mari vulcani din Sistemul Solar, ceea ce sugerează posibilitatea de apariție a vieții, informează AFP.
Președintele american Donald Trump a declarat miercuri că Partidul Democrat va fi „distrus” dacă ar lansa o procedură de destituire împotriva sa, după ce democrații vor prelua controlul Congresului la începutul lui 2027, relatează AFP.