ARAD. O călătorie cu Orient Express-ul între Istanbul și Paris costă 7000 de euro și oferă 6 zile de vis pasagerilor.
ARAD. Temperaturile tot mai mari de afară afectează circulaţia trenurilor. CFR anunţa în urmă cu două zile că, pe perioada caniculei, garniturile vor avea întârziere de 20 până la 60 de minute, dar nu anticipa faptul că întârzierile ar putea fi şi de trei ore.
ARAD. Zeci de călători au rămas pe peroane, după ce un tren a plecat de la altă linie decât cea la care era anunţat.
ARAD.Era să fie spulberat de un tren la ieșirea din Bocsig, dar a păcălit moartea. Mașina pe care o conducea bătrânul de 71 de ani, o Dacia 1310, a rămas pe liniile de cale ferată, în Sebiș la ieșirea spre Bocsig. Pentru că trenul se apropia, iar mașina nu se urnea din loc, bătrânul a sărit din autoturism înainte ca trenul să-i ia în plin Dacia.
CURTICI. S-au ascuns în toaletele unui tren internațional pentru a ajunge în Germania.
Local
ARAD. Recent, în sala festivă a Centrului Cultural Județean, s-a desfășurat un eveniment inedit intitulat ,,Dialogul artelor".
România
Ambasadorul României la Moscova, Cristian Istrate, a fost convocat la sediul Ministerului Afacerilor Externe al Federației Ruse, a anunțat purtătoarea de cuvânt a ministerului, Maria Zaharova, informează joi Interfax.
ARADON Sport local
ARAD. A căzut cortina peste ultimul eşalon valoric al fotbalului judeţean, Liga 6. Cu Speranţa Turnu în rol de campioană, promovată în Liga 5, dar şi cu echipele de pe podium, Viitorul Fântânele şi Şiriana II Şiria aşteptând clarificări de la AJF Arad, pentru a face pasul în eşalonul intermediar.
UT Arad
ARAD. A treia ediție a Turneului internațional de fotbal Old Boys de la Arad, disputată pe arena „Banatul” din Sânicolau Mic, a ajuns în vitrina celor de la FC Bihor.
Local
ITM Arad a depistat mai multe cazuri de muncă nedeclarată în rândul companiilor de transport pasageri, livrări şi curierat.
Local
Temperaturile vor ajunge până la 37 de grade, vineri, în Arad, fiind emis și un cod portocaliu de caniculă.
Local
Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad a dat detalii despre cei patru CFR-iști acuzați de delapidare în formă continuată și o femeie acuzată de complicitate.
ARADON Sport local
ARAD. Secția de baschet a CSŞ Gloria Arad primește o nouă confirmare a valorii sale, dovadă cele cinci convocări sub tricolor.