Românii care intră în țară prin cel mai mare punct rutier de trecere a frontierei din România se plâng că, în unele cazuri, așteaptă afară în frig, chiar și mai mult de o jumătate de oră pentru a ajunge la triajul epidemiologic făcut de către cadrele medicale ale Direcției de Sănătate Publică (DSP) Arad.
România
Radu Miruță, Ministrul interimar al Apărării, dar și al Transporturilor, a anunțat că nivelul Dunării a crescut cu opt centimetri în zona centralei nucleare de la Cernavodă, ceea ce asigură funcționarea în continuare a acesteia, urmare a operațiunii derulate de specialiști.
Mapamond
Nivelul foarte scăzut al Dunării a făcut vizibile rămășițele vechiului Pod al lui Constantin, construit în anul 328 d.Hr., în timpul împăratului Constantin I.
Mapamond
Turcia a cerut Rusiei şi Ucrainei să instituie un moratoriu asupra atacurilor care vizează navele comerciale din Marea Neagră, a declarat sâmbătă ministrul turc de externe, Hakan Fidan, transmite AFP.
Mapamond
Cancerul de care suferă fostul preşedinte american Joe Biden s-a agravat, prezentând metastaze „la nivelul oaselor şi nu numai”, a declarat fiul său, Hunter, într-un interviu pentru BBC, care a adăugat că boala este foarte dureroasă şi foarte invalidantă, au consemnat AFP şi Reuters
România
Categoria I a jocului Loto 6/49 înregistrează un report de peste 50,06 milioane de lei (peste 9,53 milioane de euro), în timp ce la Noroc depăşeşte 3,85 milioane de lei (peste 733.700 de euro), informează Loteria Română.