ARAD. Activitate suspendată la unele Judecătorii din ţară. O parte din magistraţi au decis să suspende activitatea în semn de protest faţă de menţinerea în funcţiile de membri ai CSM a judecătorilor Cristi Dănileţ şi Alina Ghica. La Arad, activitatea Tribunalului şi Judecătoriei se desfăşoară normal.
ARAD. După cum am relatat în ziarul de vineri, reluăm materialele în care prezentăm şi o altă viaţă a consilierilor judeţeni, viaţa lor de zi cu zi, mai precis problemele pe care aceştia le-au avut cu legea într-un fel sau altul.
ARAD. Consilierii judeţeni sunt cunoscuţi opiniei publice, în general, în funcţie de modul în care votează în şedinţele Consiliului Judeţean Arad (CJA) sau în funcţie de declaraţiile făcute pe marginea hotărârilor luate în plen.
ARAD. Pierderea locului de muncă este, fără doar şi poate, o lovitură pentru orice salariat, cu atât mai mult cu cât, în ultimii ani, nu s-a putut vorbi despre o stabilitate a pieţei muncii.
Alexandru Uioreanu, fiul preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj, a fost trimis în judecată, miercuri, pentru trafic de droguri, urmând ca dosarul său să fie judecat de Tribunalul Cluj.
România
România va pierde, probabil, 231 milioane de euro odată cu decizia Curții Constituționale de a amâna pentru a cincea oară proiectul privind reforma pensiilor magistraților, a declarat, miercuri, președintele Senatului, Mircea Abrudean, care a calificat situația drept una „tristă”.
România
Centrele militare județene ar urma să treacă în administrarea totală a Ministerului Apărării de la data de 1 ianuarie 2027, a declarat premierul Ilie Bolojan.
Local
Peste 3.700 de gospodării din județul Arad solicită panouri solare și sisteme de stocare a energiei electrice.
Local
Președintele Consiliului Județean Arad a participat la întâlnirea cu premierul României, organizată de UNCJR.
Local
Prefectul Mihai Pașca crede că „e în regulă să fie exigenți colegii”, având în vedere realitatea din trafic și numărul ridicat de accidente.
Local
Îmbunătățirea condițiilor meteorologice a readus muncitorii pe șantierul lucrării de modernizare a căii ferate Arad-Timișoara.
Local
Invitația vine în contextul ultimelor evoluții privind gratuitatea transportului public în municipiu, promisă de primarul Călin Bibarț, fără ca legea să permită acest lucru.
1
Local
Senatorul arădean spune că românii au demonstrat că pot recicla eficient, dar statul nu reușește să țină pasul cu cetățenii.