Condamnatul este un bărbat în vârstă de 35 de ani, din Arad, care în luna iunie a anului trecut şi-a omorât bebeluşul de o lună cu o cruzime de neimaginat. Bărbatul a trântit bebeluşul de pat şi de podea până când acesta a decedat.
Numărul cazurilor de corupţie înregistrate pe rolul secţiei penale a Tribunalului a crescut în 2010.
În urma raportului de activitate realizat de către reprezentanţii Tribunalului Arad s-a constatat că, numai la nivelul acestei instituţii şi al Judecătoriei Arad, diferenţa de volum dintre anii 2009 şi 2010 este mai mare decât volumul total de activitate al oricărei alte judecătorii din judeţ.
Pentru mai mult de jumătate dintre cauzale aflate pe rolul Tribunalului Arad în 2010 nu s-a plătit niciun fel de taxă.
ARAD - Un deţinut încarcerat la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Arad s-a prezentat pe holurile Curţii de Apel Timişoara având un cui bătut în cap, de care era prinsă o săpunieră.