La împlinirii a 125 de ani de la naşterea şi 75 de ani de la trecerea la cele veşnice a Părintelui Iosif Trifa.
BUCUREŞTI. Recursul în dosarul în care Ovidiu Răchită a fost condamnat la 20 de ani de închisoare, iar Florin Moldovan la 18 ani de detenţie, pentru uciderea lui Traian Trifa, se va judeca pe 28 februarie 2013 la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Şuteu acuză faptul că s-au făcut presiuni asupra sa să se transforme într-un martor al acuzării în dosarul Trifa.
ARAD. Nu există arădean care să nu fi auzit despre cazul Trifa, aşa cum nu există arădean care să nu fi auzit că Florin Moldovan şi Ovidiu Răchită, „cunoscuţi în mediul interlop al judeţului Arad” (aşa cum se precizează în rechizitoriul întocmit de procurorul Marian Gherman), care au fost condamnaţi la câte 18, respectiv 20 de ani de închisoare (sentinţa nu este definitivă).
ARAD. Căutaţi de poliţişti după primirea sentinţei în cazul Trifa, Şuteu şi Covaci au decis să se predea.
România
O mașină a căzut într-o prăpastie pe Transfăgărășan după ce a fost lăsată neasigurată. Din fericire, nimeni nu a fost rănit, deoarece autoturismul era gol.
România
Premierul interimar Ilie Bolojan, președinte al PNL, a declarat duminică seară, referitor la nominalizarea lui Adrian Veștea de către președintele Nicușor Dan pentru a forma un nou guvern, că el consideră această alegere ca fiind motivată de faptul că reprezintă 'veriga slabă' din partid.
România
Premierul desemnat Adrian Veștea a depus, duminică, la Parlament, lista Cabinetului și programul de guvernare pe care le propune.
Local
Deputatul Mihai Fifor, liderul organizației județene PSD Arad, a dat asigurări că Guvernul Adrian Veștea va trece de Parlament și a precizat că programul de guvernare a fost modificat și ajustat în urma solicitărilor social-democraților.
România
Parlamentarii Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) nu vor vota Guvernul Veștea, a anunțat, duminică, liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu.
Local
Pompierii voluntari de la Vinga au intervenit în sprijinul oamenilor afectați de fenomenele meteorologice severe care au afectat localitatea.
România
Consiliul Politic Național al PSD a decis, în unanimitate, ca Partidul Social Democrat să participe la formarea unei majorități parlamentare care să susțină un nou Guvern.
2
România
PSD a decis, duminică, în ședința Consiliului Politic Național să susțină în Parlament învestirea Guvernului condus de Adrian Veștea și să participe la guvernare, potrivit unor surse politice.