NĂDLAC. O femeie în vârstă de 39 de ani, din Turcia, care s-a ascuns în portbagajul unei maşini pentru a ieşi ilegal din România, a fost descoperită la frontiera Nădlac.
Adrian Marțian pare că e la ultima promisiune. Vine joi la Arad, preia clubul de la Catanzariti și face treabă bună. Asta susține el.
A trecut o saptămână de când au început protestele din Turcia și situația pare că nu se va liniști prea curând. Ceea ce a început ca un protest faţă de reducerea suprafeţelor verzi din Parcul Gezi (Istanbul), unde se vrea construirea unui mall, a devenit rapid o acţiune îndreptată împotriva premierului Recep Tayyip Erdogan, blamat pentru politicile cu caracter islamist (Erdogan, aflat la putere din anul 2002, este liderul Partidului pentru Dreptate şi Dezvoltare (AK), format pe structurile unei foste mişcări islamiste).
Numele Mercedes-Benz Sprinter este sinonim cu segmentul său, în cadrul căruia este cel mai bine vândut model din lume.
România
Olguța Vasilescu (PSD): Dacă am avea voturile de la UDMR, un Guvern Grindeanu ar trece fără probleme
Primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, a declarat, sâmbătă, că PSD se bazează, pentru a trece prin Parlament un eventual Guvern condus de Sorin Grindeanu, pe voturile obținute de Adrian Veștea, iar dacă s-ar alătura și UDMR nu ar fi nicio problemă pentru învestirea unui Executiv monocolor al social-democraților.
Mapamond
Președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a declarat sâmbătă că va demisiona peste câteva săptămâni, și a anunțat alegeri prezidențiale și parlamentare anticipate, transmite Reuters.
Local
Instituția a publicat lista punctelor de prim ajutor pentru persoanele afectate de caniculă și a punctelor de distribuire a apei potabile amenajate la nivelul județului.
România
Doi părinți din zona Beiușului au fost trimiși în judecată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, fiind inculpați că și-ar fi împiedicat cei trei copii să urmeze cursurile învăţământului general obligatoriu, înscriindu-i, în schimb, într-un sistem homeschooling.
3
UT Arad
Coman, Tzionis, Roman și nou-venitul Sinani au marcat pentru UTA, în prima „verificare” adevărată a verii.
1
Local
Două mașini s-au ciocnit, iar una dintre ele a ajuns cu roțile în sus. S-a întâmplat sâmbătă, în jurul prânzului, la Șiria.
4