Actualul record de cea mai inalta cladire din lume detinut de Burj Khalifa din Dubai va fi in curand doborat de Kingdom Tower, care va avea 1.609 metri. Cladirea este atat de inalta incat pentru a ajunge la ultimul etaj cu liftul sunt necesare 12 minute.
ARAD. Ridicat, în 1896, pentru alimentarea cu apă a oraşului, Turnul de Apă din centrul vechi al Aradului este o clădire de patrimoniu.
ARAD - Scandal în miez de noapte în apropierea
barului care funcţionează în „Turnul
de Apă”. Vecinii din apropiere au fost
treziţi din somn în jurul orei 2 din cauza
înjurăturilor şi a urletelor din faţa
localului.
Premierul desemnat Siegfried Mureșan acuză PSD de lipsă de respect la adresa președintelui Nicușor Dan, având în vedere că social-democrații au anunțat că nu îl susțin înainte ca decretul de nominalizare să fie publicat în Monitorul Oficial.
ARAD. Sala Sporturilor Victoria din oraşul nostru va deveni, în perioada 1–4 octombrie, scena uneia dintre competițiile importante dedicate tinerei generații de gimnaste ritmice din România - Campionatul Național pentru Junioare II, III și IV.
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost scos luni din sediul DIICOT având cătușe la mâini, după ce a fost reținut de procurori pentru 24 de ore în dosarul în care este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri.
Senatul a adoptat, luni, proiectul care prevede introducerea obligativității uniformelor școlare în învățământul preuniversitar.
Zeci de echipe din vestul țări, dar și maghiarii de la Bekescsaba au participat la competiție.
Doar la Liga de Tineret s-a pierdut și șansele de a accede în play-off sunt tot mai mici.
Ambasada Ordinului Suveran Militar de Malta în România a anunțat luni că nu a emis niciun document pe numele lui Călin Georgescu.
1
Omul de afaceri Ionel Rusen a fost reținut luni de procurorii DIICOT pentru 24 de ore, în dosarul de înșelăciune în care este acuzat și Călin Georgescu, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare.