BUCUREŞTI. Timp de trei zile, baza sportivă BDI Sport Arena a găzduit unul dintre cele mai puternice turnee din țară pentru copii. Ediția 2025 a Cupei Juniorul s-a jucat la şase categorii de vârstă (2012-2018), iar la una dintre ele a participat și Viitorul Arad, care avea să se încununeze campioană pentru al doilea an consecutiv.
Local
O expoziție dedicată Crăciunului îi așteaptă pe arădenii curioși să vadă globuri fragile, figurine zâmbitoare și ornamente care au decorat casele românilor de-a lungul generațiilor.
România
Judecătorii de la Instanța supremă au decis, vineri, sesizarea Curții Constituționale în legătură cu noul proiect al Guvernului Bolojan privind reforma pensiilor magistraților.
1
Local
Europarlamentarul arădean vorbește despre o inițiativă legislativă referitoare la crearea de locuri de muncă.
Advertorial
Laringectomia totală este o intervenție majoră care, dincolo de provocările medicale și emoționale, aduce o schimbare radicală în viața de zi cu zi a pacientului. Una dintre cele mai importante provocări după această operație este pierderea vocii naturale - un aspect esențial nu doar în viața personală, ci mai ales în cea profesională.