Kiskunfelegyhaza - AMEFA Arad (antrenori Răzvan Ionescu, Sorin Lanevschi) a luat parte la turneul internaţional de polo „Mezei Zoltan”, organizat în ultima sâmbătă a lunii septembrie, la Kiskunfelegyhaza, în Ungaria.
Diva muzicii pop, Madonna, a doborât recordul de încasări în turneu ale unui artist solo, record deţinut chiar de ea, după ce turneul "Sticky&Sweet", ce a inclus şi România, a avut încasări de peste 400 de milioane de dolari.
Braşov - După ce a ratat titlul la turneul de tenis „Ion Ţiriac”, disputat la Arad, Marius Copil participă - în această săptămână - la turneu futures de la Braşov.
Rusoaica Dinara Safina, numărul unu mondial, a fost învinsă, de franţuzoaica Aravane Rezai, număul 39 mondial, scor 6-3, 2-6, 4-6, într-un meci din turul doi al turneului de la Toronto.
Recent, grupele de vârstă 1999 şi 2000 ale Clubului Sportiv Şcolar Gloria Arad au participat la un puternic turneu internaţional în Ungaria.
Local
Primarul Călin Bibarț adresează un ultim apel public către proprietarii acestor autovehicule, solicitându-le să le revendice înainte de finalizarea procedurilor legale.
Local
Lucrările la complexul monahal de la Frumușeni, care va cuprinde o mănăstire și un sat cu aproximativ 50 de case destinate bătrânilor singuri, vor începe în această primăvară, după ce Arhiepiscopia Aradului a obținut autorizația pentru ridicarea bisericii, iar o parte din fondurile necesare au fost obținute din donații.
Local
Primăria pregăteşte depunerea unui proiect pentru accesarea unei finanţări europene de 7 milioane de euro.
Advertorial
Digestia influențează modul în care te simți zi de zi: nivelul de confort după masă, energia pe parcursul zilei și chiar calitatea somnului. Balonarea, senzația de greutate sau crampele abdominale apar frecvent, mai ales după mese bogate, perioade stresante sau schimbări în alimentație. Pentru astfel de situații, multe persoane aleg ceaiurile din plante, folosite tradițional ca sprijin blând pentru digestie.
Local
La începutul acestei săptămâni, a avut loc predarea-primirea amplasamentului. Valoarea investiției este de peste 10 milioane de lei, durata de execuție fiind de 15 luni.
Local
Au început deja înscrierile pentru ediția aniversară din acest an. Se caută reprezentanții României pentru finalele mondiale.
Local
Printre materialele identificate au fost descoperite și deșeuri periculoase (acumulatori auto uzați, recipiente cu uleiuri și substanțe chimice), care reprezintă un risc major de contaminare a solului și a pânzei freatice.
2
Local
A avut loc la Centrul Eparhial şi a avut ca temă principală Concursul Național Catehetic.