aradon.ro Web analytics


ARAD. Tinerii care vor să urmeze cursurile Universității „Aurel Vlaicu” din Arad se pot înscrie mult mai ușor la facultatea pe care o doresc, chiar la ei în localitate. Punctele mobile de înscriere în județul Arad dar și în localitățile Timișoara, Deva și Caransebeș sunt pregătite pentru cei care doresc să afle informații sau să se înscrie la una din cele 9 facultăți ale universității de stat.
ARAD. Marcel Cristian Voia, profesor la Facultatea de Drept, Economie și Gestiune din cadrul Universității din Orleans (Franţa), a susținut la UAV workshop-ul „Introducere în sfera monedelor virtuale”. Este cel de al treilea workshop organizat de UAV și susținut de Ministerul Educației în care studenții au avut șansa de a întâlni personalități marcante din diverse domenii.

UT Arad

Ce surpriză! Alexi Pitu, la UTA

UT Arad

Arădeanca Roxana Barbu a pictat mingile oferite de LPF

Local

Festivalul Berii: vânzări cu 7% mai mari ca anul precedent
Organizatorii Festivalului Berii Arad au declarat că au câștigat „pariul cu aeroportul”, vânzările abonamentelor fiind în creștere față e anul trecut.

România

PNL: PSD vrea puterea, controlul și accesul la resurse, dar fără responsabilitatea guvernării
PSD vrea puterea, controlul și accesul la resurse, dar fără responsabilitatea guvernării, iar PNL nu acceptă lecții despre responsabilitate de la cei care au aruncat România în criză, susțin reprezentanții Partidului Național Liberal într-un comunicat de presă.

România

Radu Marinescu (PSD): PNL - USR vor doar ei, minoritari și, dacă se poate, veșnici
Social democratul Radu Marinescu, fost ministru al Justiției, afirmă că PSD are un comportament responsabil în actuala criză politică, la fel ca în 2021 când a venit la guvernare în urma certurilor dintre PNL și USR, spre deosebire de cele două formațiuni, care au păstrarea puterii ca „unică miză cinică”.

Mapamond

Acord-cadru încheiat între Israel, Liban și SUA
Israelul, Libanul și Statele Unite au semnat vineri la Washington un acord-cadru, fără a dezvălui detaliile acestuia, dar cu obiectivul declarat de a deschide calea către o pace și o securitate durabile, a anunțat secretarul de stat american Marco Rubio, după mai multe zile de discuții menite să conducă la încetarea luptelor dintre Israel și militanții Hezbollah susținuți de Iran, transmite AFP.

România

Simion: AUR la guvernare! Dacă Nicușor Dan nu se conformează, trebuie suspendat
5

România

Grindeanu: PSD nu mai înaintează o altă propunere. Le transmitem curajoșilor din PNL și USR că nu ne temem de votul cetățenilor
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat vineri că social-democrații nu mai înaintează o altă propunere și le-a transmis „curajoșilor” din PNL și USR că PSD nu se teme de votul cetățenilor. 1

România

Bolojan: Nu vrem să fie dată țara pe mâna oricui și în orice condiții, cu voturile noastre. Asta deranjează
Nu vom accepta să-l susținem necondiționat ca premier pe Sorin Grindeanu, nu vrem să fie dată țara pe mâna oricui și în orice condiții, cu voturile noastre, iar asta deranjează, a declarat, vineri seară, președintele PNL, premierul interimar Ilie Bolojan. 1

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.