Aliaţii europeni ai Ucrainei i-au reiterat miercuri preşedintelui american Donald Trump cinci condiţii a căror îndeplinire ei o consideră necesară pentru un acord de pace cu Rusia, mesaj transmis la o reuniune prin videoconferinţă avută de un grup de lideri europeni cu Trump înaintea summitului pe care acesta îl va avea vineri în oraşul Anchorage din Alaska cu preşedintele rus Vladimir Putin, consemnează agenţiile DPA şi Reuters.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat miercuri, după ce a participat la o videoconferinţă a unui grup de lideri europeni cu preşedintele american Donald Trump, că „tema centrală” a summitului pe care acesta îl va avea vineri în Alaska cu preşedintele rus Vladimir Putin trebuie să fie o încetare a focului „imediată” pe frontul din Ucraina, iar dacă Rusia refuză, atunci să-i fie impuse noi sancţiuni, şi a cerut să fie primit la masa negocierilor cu Rusia prin organizarea unui summit trilateral cu Trump şi Putin, consemnează agenţiile AFP, Reuters şi EFE.
Președinții rus și american, Vladimir Putin și Donald Trump, vor aborda la summitul lor care va avea loc vineri în Alaska nu doar războiul din Ucraina, ci și chestiuni economice mondiale de interes major, printre alte subiecte, a declarat marți premierul ungar Viktor Orban, potrivit agențiilor Reuters și MTI.
România
Evreii din România au avut un rol esențial în întemeierea și dezvoltarea Statului Israel și reprezintă până astăzi o punte vie între România și poporul evreu, a declarat duminică, la Iași, președintele Israelului, Isaac Herzog.
România
Rezultatele extragerilor din data de 28-06-2026 sunt următoarele:
Mapamond
Un avion civil s-a prăbușit duminică în estul Franței, în apropiere de orașul Nancy, accident soldat cu moartea celor 11 persoane aflate la bord, a anunțat Yves Seguy, prefectul departamentului Meurthe-et-Moselle, relatează AFP și Reuters.
Local
Timp de aproape două luni, activitățile cu publicul ale compartimentelor Tribunalului și Judecătoriei Arad se vor desfășura timp de două ore pe zi.
Mapamond
Bahrain și Kuweit au afirmat, duminică, că au interceptat noi rachete și drone lansate de Iran în noaptea precedentă împotriva teritoriului lor, după noile atacuri ale Statelor Unite sâmbătă împotriva Iranului, motiv pentru care guvernul din Bahrain a cerut o acțiune internațională pentru a opri agresiunile iraniene, informează EFE.
Advertorial
Piata auto din Romania traverseaza o perioada in care preturile masinilor noi au atins cote greu de inteles pentru consumatorul pragmatic. De multe ori, configurarea unui SUV de familie incepe de la o suma rezonabila, dar creste cu mii sau chiar zeci de mii de euro in momentul in care adaugi dotari de siguranta si confort care, in mod normal, ar trebui sa fie incluse din start.