Comisia Europeană a adoptat Pachetul de extindere 2023, care oferă o evaluare detaliată a stadiului actual şi a progreselor înregistrate de Albania, Bosnia şi Herţegovina, Kosovo, Muntenegru, Macedonia de Nord, Serbia, Turcia şi, pentru prima dată, Ucraina, Republica Moldova şi Georgia pe drumul lor către aderarea la Uniunea Europeană.
Premierul ungar Viktor Orban s-a declarat joi "mândru" de contactele sale cu preşedintele rus Vladimir Putin, la sosirea la summitul european la Bruxelles, menţinând că, spre deosebire de partenerii săi din UE, el are în vedere o strategie care să aducă pacea în Ucraina, relatează agenţiile France Presse şi EFE.
Egiptul a rămas şi miercuri evaziv asupra posibilităţii de a deschide punctul de trecere de la Rafah pentru a le permite palestinienilor din Fâşia Gaza să se refugieze din faţa blocadei şi bombardamentelor intense asupra acestei enclave aflate sub asediul armatei israeliene după ce gruparea islamistă Hamas a atacat de acolo Israelul.
Local
Vremea s-a schimbat în mod evident în ultima parte a lunii septembrie, Aradul fiind sub incidența unui mase de aer polar.
Local
Tribunalul Arad anunță că urmează să fie publicată pronunțarea în dosarul cunoscut drept „Mită la PSD”.
Mapamond
Procurorul general al Ungariei a solicitat marți ridicarea imunității parlamentare pentru prim-ministrul Peter Magyar și, în alte dosare, pentru doi foști miniștri ai ex-premierului naționalist Viktor Orban, relatează AFP.
Mapamond
Preşedintele american Donald Trump a dat asigurări marţi, în faţa Adunării Generale a ONU, la New York, că un acord între Rusia şi Ucraina va veni „mai devreme decât se crede”, notează AFP.
Mapamond
Președintele american Donald Trump a declarat marți că documentele administrației SUA vor utiliza, de acum înainte, termenul de „super-inteligență” în loc de „inteligență artificială” și a reiterat afirmații anterioare conform cărora avertismentele privind inteligența artificială ar fi o farsă, relatează Reuters și AFP.
Mapamond
Secretarul General al ONU, Antonio Guterres, a profitat de ultimul său discurs în fața Adunării Generale, susținut marți, pentru a îndemna liderii lumii să reglementeze inteligența artificială, să pună capăt războaielor, să se concentreze asupra schimbărilor climatice și să reformeze instituțiile ONU, despre care a avertizat că se confruntă cu dificultăți în a face față provocărilor globale tot mai mari, relatează Reuters și AFP.
1
Advertorial
Carbenta Com, dealer Ford în județele Bihor, Arad și Hunedoara, se alătură campaniei umanitare „Construim împreună”, inițiată de Ford România. În perioada 15–30 septembrie, locuitorii din Oradea, Arad și Deva sunt invitați să doneze alimente neperisabile pentru familiile vulnerabile.
Local
Cluburile Rotary din Arad au primit vizita oficială a Guvernatorului Districtului Rotary 2241 – România și Republica Moldova, Cristian Liviu Ilie.