Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat miercuri, după ce a participat la o videoconferinţă a unui grup de lideri europeni cu preşedintele american Donald Trump, că „tema centrală” a summitului pe care acesta îl va avea vineri în Alaska cu preşedintele rus Vladimir Putin trebuie să fie o încetare a focului „imediată” pe frontul din Ucraina, iar dacă Rusia refuză, atunci să-i fie impuse noi sancţiuni, şi a cerut să fie primit la masa negocierilor cu Rusia prin organizarea unui summit trilateral cu Trump şi Putin, consemnează agenţiile AFP, Reuters şi EFE.
Acordul privind tarifele și comerțul, convenit în 27 iulie de șeful Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și președintele SUA, Donald J. Trump, nu este obligatoriu din punct de vedere juridic. Pe lângă acțiunile imediate angajate, UE și SUA vor negocia în continuare, în conformitate cu procedurile lor interne relevante, pentru a implementa integral acordul politic, se arată într-un comunicat publicat marți de Comisia Europeană.
Taxele vamale de 15% la exporturile europene au un impact direct limitat asupra României, în condițiile în care exporturile țării noastre în SUA reprezintă sub 3% din totalul exporturilor, canalul indirect de transmisie fiind mai important în acest caz, susține Iulian Lolea, macroeconomist în cadrul Confederației Patronale Concordia.
Mapamond
Președintele rus Vladimir Putin a promulgat marți o lege care permite firmelor private de securitate să folosească arme de foc pentru a apăra instalații energetice de importanță critică, a anunțat guvernul, extinzând astfel gama de arme utilizate pentru o astfel de protecție, relatează Reuters.
Local
Poliția Locală Arad anunță că a aplicat 146 de sancțiuni contravenționale pe parcursul unei săptămâni.
Local
Preşedintele filialei ASCOR Arad şi un elev al Seminarului Teologic Ortodox au participat la evenimentul de la Bucureşti.
Local
Se cer intervenții în cazurile de violență domestică, un flagel care se extinde puternic în județul nostru.
Advertorial
Există momente în care o grădină pare doar un cadru frumos, o scenă decorativă în care luminile și umbrele își joacă rolurile în tăcere. Dar există și acele zile în care spațiul exterior devine parte din viața ta de zi cu zi: când îți bei cafeaua în aer liber, când aduni prieteni pentru o cină improvizată sau când cauți un colț de liniște după o zi aglomerată.
ARADON Sport local
BEKESCSABA. Înotători veterani din trei ţări (România, Serbia şi Ungaria) şi-au dat întâlnire la Trofeul ,,Gaspar Ervin”, concurs internaţional ajuns la a 27-a ediţie.
UT Arad
BUCUREŞTI. După ce a debutat în play-out în zilele de vineri: 3-2, acasă, cu Hermannstadt Sibiu și 0-1, în deplasare, cu FCSB, iar în runda a treia o găzduiește duminică, 5 aprilie, pe Metaloglobus, UTA va juca într-o zi de sâmbătă, cu FC Botoșani, în runda cu numărul 4.
1
Local
ARAD. Amendamentul depus de deputatul Răzvan Cadar aduce bani pentru baza sportivă din Moneasa.