aradon.ro Web analytics

Conducerea clubului arădean de baschet feminin, FCC ICIM, a prezentat a 6-a noutate estivală. După Dzombeta, Harrison, Ardelean, Neagu şi Fodor, a venit rândul unei internaţionalei de junioare, Rita Bartok. Dacă le mai punem la socoteală şi pe cele trei jucătoare (Hadzovic, Mercea şi Ciotir) care au îmbrăcat sezonul trecut tricoul galben-albastru, ajungem la un lot de 9 jucătoare cu acte-n regulă.
DEVA. Pentru sportul de pe tatami începutul de an este unul aglomerat în competiţii. Nici bine nu s-au stins ecourile finalelor CN Under 17 şi Under 23, găzduite de Arad, respectiv, Turnu Severin, că se apropie finala Under 20 (Deva, 23-25 martie). Cea mai valoroasă secţie de judo arădeană, LPS-Gloria, va avea şase sportivi în ultimul act.
Sub comanda prof. Radu George, ajutat în munca de descoperire a tinerelor talente de Dinu Donca şi Marius Grad, Selecţionata AJF Arad Under 23 a bifat, marţi, la Vladimirescu, o primă acţiune în această toamnă. Prin dubla lui Codrin Peii, Selecţionata AJF Arad a câştigat cu 2-0, disputa cu trupa lui Cristi Sculici.

Local

Aproximativ 40% din legitimaţiile de handicap verificate, la Arad, pentru parcare gratuită, sunt fotocopiate
Reprezentanţii Primăriei Arad au constatat, în urma unor verificări efectuate privind utilizarea cardurilor speciale de parcare gratuită pentru persoane cu handicap, că până la 40% dintre acestea sunt fotocopiate, în timp ce unele legitimaţii de acest fel ar fi fost utilizate după ce au fost anulate sau găsite pe stradă, fapte de natură penală.

Local

UPDATE. Spargere la o bijuterie din Arad
Polițiștii caută „persoane necunoscute” care au furat bijuterii de la o societate comercială din Arad, în noaptea de marți spre miercuri.

Local

Arădeancă semi-dezbrăcată, la plajă pe șalupa Poliției Locale Timișoara
O tânără de 24 de ani s-a întins marți după-amiază, aproape dezbrăcată, pe șalupa Poliției Locale Timișoara. Polițiștii locali aflați în patrulare prin zonă au observat-o. Aceasta era vizibil incoerentă, iar după o scurtă vizită la sediul poliției locale, a fost predată polițiștilor de la IPJ Timiș.

Advertorial

Comunicat de presă
„PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!”

Mapamond

Cancelarul german Olaf Scholz se opune reintroducerii serviciului militar obligatoriu, după modelul suedez
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat marţi că nu susţine reintroducerea serviciului militar obligatoriu în ţara sa, după modelul suedez, transmite dpa. 1

Local

Dispărut după o vizită la spitalul din Arad
Un bărbat cunoscut ca având afecţiuni psihice a dispărut din ambulatoriul spitalului arădean luni, fiind descoperit marţi de poliţişti în zona oraşului Făget.

Local

„Școala în siguranță”, la Arad
În perioada 14-17 mai, polițiștii Biroului Siguranță Școlară din cadrul I.P.J Arad au demarat proiectul inițiat la nivel național, de Direcția Siguranță Școlară, denumit „Săptămâna Școală în Siguranță”.

Ştiri sportive

Naţionala Ungariei, prima care a anunţat lotul pentru EURO 2024
Naţionala Ungariei este prima care a anunţat lotul pentru EURO 2024, Dominik Szoboszlai, fotbalistul lui Liverpool, fiind cel mai cunoscut nume din lotul de 26 de jucători dezvăluit marţi de selecţionerul italian Marco Rossi, transmite presa internaţională.

Mapamond

Justiţia este instrumentalizată împotriva lui Trump, acuză preşedintele Camerei Reprezentanţilor, venit la procesul republicanului
Preşedintele republican al Camerei Reprezentanţilor, Mike Johnson, şi-a manifestat marţi sprijinul faţă de Donald Trump, venind la procesul penal împotriva acestuia, ce se desfăşoară la un tribunal din New York, unde Johnson a acuzat tabăra adversă a democraţilor preşedintelui Joe Biden că folosește politic justiţia contra candidatului republican la preşedinţie, transmite AFP. 1

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.