Cum s-a întâmplat carambolul din Ungaria, de pe autostradă în care au fost implicate două TIR-uri (unul înmatriculat în Braşov, celălalt în Covasna), un autocar Eurolines (care circula pe ruta Hamburg-Bucureşti) şi patru microbuze (unul dintre ele înmatriculat în Bulgaria, unul în judeţul Argeş, iar despre celelalte nu deţinem date cu privire la numerele de înmatriculare)?
Firma de transport Eurolines spune că niciunul din pasagerii autocarului nu a fost rănit în accident
BUCUREŞTI. Într-un comunicat de presă remis miercuri dimineaţă către Mediafax, reprezentanţii companiei Eurolines au precizat că, în urma accidentului rutier produs în Ungaria, „niciunul dintre pasageri nu a avut de suferit, doar şoferul aflat la volan a fost accidentat şi transportat la spital.
Local
Zeci de transportatori au protestat spontan, miercuri seară, pe centura rutieră a municipiului Arad, unde circulă cu automarfarele la viteză mică și claxonează, cerând amânarea introducerii platformei TollRo, despre care spun că nu funcționează corect.
Local
Oamenii legii au depistat cinci persoane care au comis diferite infracțiuni pe linie de Rutieră.
Advertorial
Campania organizată de RETIM și ADI SIGD Arad a început la 1 septembrie. Colectarea se desfășoară conform unui program stabilit pentru fiecare stradă din municipiu.
Local
Cinci persoane au fost reținute pentru o serie de infracțiuni, de la bătăi la furturi.
Local
Politicienii arădeni au reacționat imediat după ce Guvernul Mureșan a fost respins de Parlament.
3
ARADON Sport local
AJF Arad a organizat încă un turneu comemorativ, la 13 ani de la dispariția fostului președinte al Comisiei de copii și juniori.
Local
Tema în jurul căreia a fost concepută ediția din acest an este „Statutul femeii în societatea contemporană în contextul multiplelor crize suprapuse”.