Începând de vineri seara ora 23 (ora României) până în 15 martie, ora 23 (ora României) pe teritoriul Ungariei va fi restricționată circulația tuturor autovehiculelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone. Măsura este luată ca urmare a faptului că în 15 martie este declarată zi de sărbătoare națională, nelucrătoare.
Aglomerație, vineri după masa, la frontierele cu Ungaria. Aplicația Poliției de Frontieră care indică timpul mediu de așteptare la vămile din România arată că la Nădlac I și Nădlac II, pe sensul de ieșire din țară, timpul de așteptare este de 120 de minute la frontiera Nădlac II și 90 de minute la Nădlac I, la autoturisme.
Local
De marţi, 29 septembrie 2026, municipiul Arad are un nou Plan Urbanistic General. Documentul a fost aprobat în unanimitate de Consiliul Local.
Mapamond
Un grup de parlamentari ai opoziției din Republica, în frunte cu fostul premier Ion Chicu, a inițiat, marți, procedura de suspendare din funcție a președintei Maia Sandu.
România
Ministerul Afacerilor Interne ar urma să treacă printr-o reorganizare amplă, potrivit Programului de Guvernare 2026–2028 propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan. Printre principalele măsuri se numără reunirea mai multor structuri de ordine publică, schimbarea rolului Poliției Locale și simplificarea serviciilor oferite cetățenilor.
Local
Ceremoniile de instalare au avut loc duminică, în prezenţa a numeroşi preoţi, oficialităţi şi credincioşi.
Local
CET Hidrocarburi anunţă sistarea furnizării energiei termice pentru apă caldă de consum.
Advertorial
STOLN, o nouă platformă digitală construită la Arad, care își propune să aducă împreună comunitatea în situații de furt, pierdere sau pericol, va fi lansată oficial pe 30 septembrie, la ora 20:00, în cadrul unei transmisiuni LIVE pe Instagram și TikTok.
Evenimente
Verdi, Rahmaninov, Ceaikovski, Mahler, Beethoven, Bach și Mozart sunt doar câțiva dintre compozitorii ale căror creații se regăsesc în programul pe octombrie al Filarmonicii Arad.