Peste 219.000 de apeluri false au fost date la numărul 112 pe parcursul anului trecut.
Centrul de urgenţă construit printr-un proiect cu finanţare europeană pe strada Dragoş Vodă nr. 36 – 38 a devenit funcţional. Valoarea investiţiei este de aproape 630.000 lei la care se adaugă contribuţia Consiliului local Cluj-Napoca de 71.200 lei.
Executivul Consiliului Județean Cluj a demarat procedurile privind preluarea de la Ministerul Apărării Naționale a restului de teren alocat pentru construirea Spitalului Regional de Urgență. Este vorba de o suprafață de 8,4 ha. care vine în completarea celor 6 ha deja preluate de administrația județeană.
ARAD.Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Arad va desfăşura mai multe misiuni pentru a preveni posibile situaţii de urgenţă ce ar putea apărea cu ocazia desfăşurării competiţiei Raliul Aradului .
Nu doar în privat, ca până acum, ci chiar la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad.
Mapamond
Una dintre persoanele rănite de atacatorul care a deschis focul la întâmplare sâmbătă după-amiază în centrul istoric al Cracoviei (sudul Poloniei) a decedat, ceea ce ridică la șase numărul morților, în timp ce 15 persoane au fost rănite, a anunțat poliția un nou bilanț al victimelor, transmit AFP și Reuters.
Mapamond
Bărbatul care a împușcat mortal cinci persoane și a rănit cel puțin alte zece sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, este un cetățean polonez care a acționat singur, a declarat poliția pentru AFP.
ARADON Sport local
TIMIŞOARA. Recent, în oraşul de pe Bega, s-a desfășurat ediția cu numărul XXXIV a concursului internațional de înot „Cupa Timișoara”.
Mapamond
Cinci persoane au fost ucise și cel puțin zece rănite în atacul armat produs sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, a anunțat poliția, la scurt timp după ce anunțase decesul a trei persoane, transmit Reuters și AFP.
Local
Petrecerea organizată de Asociaţia de Întrajutorare a Pensionarilor Arad va avea loc la Salonul D’Amore.
Local
ARAD. 54 de bilete de tratament balnear i-au fost repartizate Casei Judeţene de Pensii (CJP) Arad pentru Seria 14, penultima din acest an, cu dată de începere în 21-24 noiembrie 2026.
Local
„Îmi este teamă. Și îmi dau voie să spun asta”, mărturiseşte creatoarea de modă. Ea le îndeamnă pe femei să nu amâne să meargă la medic: „Rochiile frumoase pot aștepta. Controlul medical, nu!”
2
Evenimente
Un concert extraordinar de Crăciun care aduce în Arad cele mai frumoase capodopere muzicale vieneze.
Evenimente
ARAD. Aradul se pregătește pentru o seară specială, în care colindul, credința și emoția Crăciunului se vor împleti într-un eveniment de suflet.
3