aradon.ro Web analytics


Tenismanul arădean Marius Copil, locul 184 ATP, a fost eliminat în turul doi al calificărilor la US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului, informează site-ul oficial al competiţiei.
Arad. “10 ianuarie este Ziua Neagră a USL, o guvernare care nu merită să mai conducă România nici o zi în plus”. Aceasta este părerea senatorului PDL, Traian Igaş. Senatorul crede că „decizia de astăzi (nr. -ieri) a Curţii Constituţionale pe sesizarea pe care Partidul Democrat Liberal a depus-o în 23 noiembrie având 70 de semnatari ai grupurilor parlamentare ale PDL este dovada clară a faptului că România anului 2014 nu mai poate fi condusă politic de PSD, PNL, PC”.

„Shutter Island”, cel mai recent film al lui Martin Scorsese, bazat pe best-seller-ul lui Dennis Lehane, este o poveste plină de suspans şi mister. Executor al agenţiei federale de aplicare a legii - US Marshals, Teddy Daniels ajunge împreună cu partenerul său Chuck pe mica insulă Shutter, unde se află un ospiciu pentru tratarea condamnaţilor cu tulburări mentale.

Turneul feminin de la Australian Open a cernut sita, lăsând la urmă cele mai valoroase jucătoare. Serena Williams, numărul 1 WTA, va da piept cu fostul număr 1, belgianca Justine Henin, revenită în tenis după 20 de luni de pauză autoimpusă.

Local

UVVG aduce Aradul în circuitul dezbaterilor juridice europene
Conferință internațională dedicată transformărilor dreptului privat în era digitală.

UT Arad

UTA pierde, dar rămâne pe locul 10

Local

Tată și fiu, cercetați pentru camătă, abuz de încredere și furt 
Un arădean de 64 de ani a împrumutat 2.300 de euro de la doi bărbați, tată și fiu, acceptând să plătească o dobândă lunară de 500 de euro. Deși a achitat dobânda, a rămas fără autoturismul BMW pe care îl lăsase drept garanție.

Mapamond

Rusia susţine că a lovit două nave de mărfuri şi un petrolier în Marea Neagră
Ministerul rus al Apărării a anunţat că forţele sale au lovit o navă de mărfuri şi un petrolier în Marea Neagră, a relatat marţi agenţia de ştiri Interfax, conform Reuters. 1

Local

Proiectoarele de pe podul hobanat au fost vandalizate
Podul hobanat din Arad nu mai este iluminat spectaculos pe timpul nopții, după ce proiectoarele montate pe hobane au fost distruse. Primarul Călin Bibarț spune că echipamentele vor fi înlocuite. 5

Mapamond

SUA: Casa Albă a activat protocolul de securitate după ce un vehicul a lovit perimetrul exterior al clădirii
Serviciul Secret prezidențial american a activat luni un protocol de securitate la Casa Albă după ce un vehicul s-a izbit de perimetrul exterior al clădirii, informează EFE.

Mapamond

Kremlinul îi răspunde lui Trump că Ucraina „este deja o altă țară” față de 2022
Kremlinul i-a răspuns luni președintelui american, Donald Trump, că, în prezent, Ucraina „este deja o altă țară” din punct de vedere geografic comparativ cu 2022, când a început invazia rusă, informează EFE. 2

Local

„Regina și marea”, miercuri seara, la Cinema „Arta”
Filmul explorează relaţia dintre persoana care trăieşte cu demenţă şi cei care îi poartă de grijă.

Local

Ucrainenii anunță: Lucrările la Expresul Arad-Oradea încep în martie
Ucrainenii de la Automagistral Pivden, care au prins un contract pe Drumul Expres Arad-Oradea, anunță că lucrările încep la primăvară. 4

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.