ARAD. Senatorul Traian Igaş a depus 44 de amendamente la bugetul de stat, din care, după cum era de aşteptat, niciunul nu a fost aprobat. După cum nu au fost aprobate şici amendamentele celorlalţi parlamentari arădeni ai PDL.
ARAD. „Adevăratele priorităţi ale PSD şi PNL sunt alimentarea baronilor locali şi a clientelei politice cu banii luaţi din buzunarul tuturor românilor prin noi taxe şi impozite. Cu alte cuvinte, finanţarea campaniei electorale de anul viitor a PSD şi PNL direct din banii românilor”, consideră Adrian Ţolea.
INTERVIU JA. Deputatul arădean Eusebiu Pistru. Deputatul Eusebiu Pistru spune că Aradul a fost dat uitării, din nou, în privinţa unei priorităţi naţionale pentru care au semnat 15.000 de cetăţeni.
Claudia Boghicevici spune că senatorii şi deputaţii USL de Arad au obligaţia ca măcar la dezbaterile în plen să susţină amendamentele în favoarea Aradului.
ARAD. Mircea Onea, consilier judeţean şi preşedintele PDL Nădlac, critică modul în care s-a creionat Bugetul de Stat pe 2014, în sectorul dezvoltării economice.
Local
Podul hobanat din Arad nu mai este iluminat spectaculos pe timpul nopții, după ce proiectoarele montate pe hobane au fost distruse. Primarul Călin Bibarț spune că echipamentele vor fi înlocuite.
5
Mapamond
Serviciul Secret prezidențial american a activat luni un protocol de securitate la Casa Albă după ce un vehicul s-a izbit de perimetrul exterior al clădirii, informează EFE.
Local
Filmul explorează relaţia dintre persoana care trăieşte cu demenţă şi cei care îi poartă de grijă.
Local
Ucrainenii de la Automagistral Pivden, care au prins un contract pe Drumul Expres Arad-Oradea, anunță că lucrările încep la primăvară.
2
Local
A fost semnat contractul pentru cea de a doua etapă a modernizării fostului Spital Municipal.
Local
Noi informații în cazul celor 60 de percheziții desfășurate vineri, 6 noiembrie, în județul Arad. Procurorii au anunțat că au fost descoperite și ridicate 43 de arme neletale deținute ilegal, precum și muniție de diferite tipuri și calibre. Ancheta vizează 60 de persoane suspectate că au achiziționat arme și muniție fără a avea autorizațiile necesare.
1
Local
Un arădean de 59 de ani este cercetat pentru camătă și șantaj, după ce ar fi împrumutat unui bărbat 156.000 de euro, încasând de la acesta dobânzi de peste trei ori mai mari decât suma împrumutată. Două proprietăți, evaluate la aproximativ 800.000 de euro, ar fi fost folosite drept garanție.
5