Preşedintele Comisiei de buget-finanţe a Senatului României va solicita sprijin financiar pentru retehnologizarea IMM-urilor.
ARAD. Candidaţii Uniunii Social Liberale Arad pentru un fotoliu de senator sau deputat şi-au depus candidaturile la Biroul Electoral Judeţean. După multe negocieri, împărţiri pe colegii şi reîmpărţiri între partidele partenere din USL, arădenii au ajuns la nominalizarea a zece candidaţi care şi-au şi depus candidaturile.
Liderul PSD Arad crede că greşeala guvernării PDL este că a lăsat deoparte interesele cetăţenilor şi s-a ocupat de afacerile clientelei politice.
ARAD. Uniunea Social Liberală Arad a transmis o replică acuzelor venite din partea ARD cu privire la eventuala ipocrize a candidaţilor social-democrat.
ARAD. Într-un comunicat de presă, Alianţa România Dreaptă Arad îl acuză pe Flavius Măduţa de ipocrizie. „Flavius Măduţa vrea să-I ducă de nas pe arădeni afirmând că «Sunt arădean şi îmi pasă de Arad».
Local
PÂNCOTA. 1230 de elevi – 1230 de arbori plantați! Sub acest generic, duminică, pe Dealul Măderatului, a avut loc o acţiune de împădurire.
Evenimente
Cu ocazia împlinirii a 176 de ani e la înființarea Jandarmeriei Române, inspectoratul arădean organizează Ziua Porților Deschise, pe 2 aprilie.
Local
Primarul Călin Bibarţ a anunţat că propune acest tarif pentru a face transportul public accesibil pentru toți cetățenii.
1
ARADON Sport local
CLUJ-NAPOCA. Ultimul turneu din faza a doua a Campionatului Național de Baschet Under 13 a adus echipei CSȘ Gloria FCC UAV Arad mult dorita calificare la turneul semifinal.
Local
În așteptarea unor modificări legislative care ar trebui să apară în următoarea perioadă, angajatorii arădeni au dezbătut probleme cele mai stringente cu reprezentanții ITM și IGI.
ARADON Sport local
SOFIA. Legitimată la CS Municipal Arad, Alesia Sferlea a câştigat medalia de aur în proba de simplu a categoriei U19 (junioare) la Openul Bulgariei la tenis de masă.
Local
Inspectoratul Școlar Județean Arad anunță începerea înscrierilor în învățământul primar.
Local
Spectacolul Companiei „Aradi Kamaraszínház” a câștigat premiul pentru cea mai bună monodramă la Festivalul MOST FESZT de la Tatabánya.