aradon.ro Web analytics


ARAD. Aproximativ 800 de arădeni din Uniunea Social Liberală se pregătesc să plece la Bucureşti. Aceştia vor participa la lansarea oficială a candidaţilor USL pentru alegerile parlamentare.
ARAD. Flavius Măduţa, vicepreşedinte PSD Arad, a explicat modul în care guvernul condus de Victor Ponta alocă bani oraşelor şi judeţelor. Practic, Măduţa punctează că programul USL pentru administraţie locală, promovat anul trecut, cuprinde ca principiu alocarea resurselor bugetare în funcţie de nevoile oamenilor, nu pentru clientela politică şi economică.
ARAD. Dorel Căprar, consilier judeţean USL, a pornit o campanie socială în loclităţile de pe Valea Mureşului. Acesta a adus echipe medicale specializate care oferă gratuit analize medicale. Primele localităţi cuprinse în acest proiect au fost Birchiş şi Bata. Zeci de oameni au beneficiat în fiecare localitate de analize medicale.
ARAD. USL Arad respinge acuzaţiile aduse vicepreşedintelui Flavius Măduţa de către Gheorghe Falcă. Social-liberalii solicită PDL, printr-un comunicat de presă, şi lui Gheorghe Falcă să spună care sunt motivele reale pentru care a fost retrasă candidatura lui Lucian Tipei.

România

Procurorii DNA au găsit aproximativ 350.000 de euro la șeful ARR, Cristian Anton (surse)
Procurorii DNA au găsit aproximativ 350.000 de euro în locuințele șefului Autorității Rutiere Române (ARR), Cristian Anton, din București și Timișoara, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES.

Local

5 motive pentru care resorturile all-inclusive rămân prima opțiune de vacanță în 2026

Advertorial

Scaunul înalt în decorul casei: Trei modalități ușor de pus în practică pentru a-l integra armonios în spațiul tău

ARADON Sport local

Medaliaţi la CN Universitar de judo

Local

Acțiunea de împădurire „O moștenire verde”
PÂNCOTA. 1230 de elevi – 1230 de arbori plantați! Sub acest generic, duminică, pe Dealul Măderatului, a avut loc o acţiune de împădurire.

ARADON Sport local

Temerarii merg la turneul final

Evenimente

Jandarmii ne invită în Parcul Eminescu
Cu ocazia împlinirii a 176 de ani e la înființarea Jandarmeriei Române, inspectoratul arădean organizează Ziua Porților Deschise, pe 2 aprilie.

Local

1 leu/24 de ore pentru călătoriile cu transportul public în municipiul Arad
Primarul Călin Bibarţ a anunţat că propune acest tarif pentru a face transportul public accesibil pentru toți cetățenii. 7

ARADON Sport local

Calificate la turneul semifinal
CLUJ-NAPOCA. Ultimul turneu din faza a doua a Campionatului Național de Baschet Under 13 a adus echipei CSȘ Gloria FCC UAV Arad mult dorita calificare la turneul semifinal.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.