ARAD. Primarul Gheorghe Falcă arată cu degetul spre liderii USL Arad, care au criticat Alianţa România Dreaptă pentru că i-au solicitat lui MRU să candideze la Arad.
ARAD. Conform presei centrale, USL vrea să-l impună pe Şerban nicolae candidat la Arad, pe colegiul senatorial al lui Ovidiu Marian.
ARAD. Deputatul Lucian Riviş Tipei dezaprobă „ieşirile mediatice puerile prin care candidaţii USL doresc să-şi facă imagine”.
ARAD. Conducerea centrală a PNL vrea să trimită un candidat bucureştean la Arad.
ARAD. Cu autocarele, maşinile personale sau cu trenul, circa o mie de arădeni se vor deplasa la Bucureşti, la megamitingul USL de pe Arena Naţională, din 17 octombrie.
România
Guvernul a aprobat, marți, prin memorandum, semnarea de către România a Acordului de parteneriat UE-Mercosur, dintre Uniunea Europeană și statele sale membre, pe de-o parte, și Piața Comună a Sudului.
România
Procurorii DNA au găsit aproximativ 350.000 de euro în locuințele șefului Autorității Rutiere Române (ARR), Cristian Anton, din București și Timișoara, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES.
Local
PÂNCOTA. 1230 de elevi – 1230 de arbori plantați! Sub acest generic, duminică, pe Dealul Măderatului, a avut loc o acţiune de împădurire.
Evenimente
Cu ocazia împlinirii a 176 de ani e la înființarea Jandarmeriei Române, inspectoratul arădean organizează Ziua Porților Deschise, pe 2 aprilie.