ARAD.Joi, la sediul PSD, liderii judeţeni şi municipali ai PSD, PNL şi PC, s-au reunit la conferinţa de presă comună. Fără a avea o tematică precisă, USL-iştii au discutat despre perspectivele anului viitor, în care, spun ei, chiar dacă moţiunea de cenzură a căzut şi comasarea alegerilor este ca şi bătută în cuie, sunt siguri că vor câştiga atât alegerile locale cât şi cele parlamentare.
ARAD. Deputatul Lucian Riviș Tipei crede că partidele din USL îi desconsideră pe români, spunând că alegerile comasate îi va încurca, prin numărul mare de buletine.
ARAD. Liderii USL Arad au participat, miercuri, la Cluj, la lansarea „Angajamentului pentru România”. Din partea PNL Arad au fost prezenţi preşedintele Ioan Cristina, consilierul judeţean Caius Parpală şi deputatul Mihai Calimente, în timp ce social democraţii au fost reprezentaţi de către preşedintele Dorel Căprar, însoţit de o delegaţie alcătuită din nouă persoane.
ARAD. Sondarea localităţilor a început încă de câteva luni, dar luptele importante între putere şi opoziţie par să nu se fi dat încă.
ARAD. Deputatul Mihăiţă Calimente a lansat ieri o provocare mai neobişnuită, în cadrul conferinţei de presă. Acuzat fiind că a criticat pe nedrept, prin susţinerea moţiunii depusă de USL, Ministerul Transporturilor şi implicit pe doamne ministru Anca Boagiu, Calimente a intrat într-o provocare.
România
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) avertizează asupra unor apeluri telefonice frauduloase efectuate de persoane care se prezintă în mod fals drept inspectori ANAF Antifraudă.
România
Curtea de Apel București a dispus, joi, începerea judecății pe fond în dosarul în care fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu este acuzat, alături de gruparea mercenarului Horațiu Potra, de acțiuni împotriva ordinii constituționale.
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 02-04-2026 sunt următoarele:
România
Premierul Ilie Bolojan a anunțat joi că autoritățile vor contacta compania Pfizer, cu care va începe o negociere, apreciind că unele „decizii negândite se întorc împotrivă într-un timp mai lung sau mai scurt”.
Local
Parcul Eminescu din Arad a devenit joi, 2 aprilie, locul în care jandarmii s-au întâlnit cu publicul, cu ocazia evenimentului „Ziua Porților Deschise”, organizat pentru a marca 176 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române.
România
Coiful de aur de la Coțofenești și două dintre cele trei brățări dacice din aur furate anul trecut de la Muzeul Drents din Olanda și recuperate au fost returnate României, a anunțat joi Parchetul olandez într-un comunicat de presă publicat pe site-ul său.
România
Fostul președinte al Autorității Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, a fost declarat în conflict de interese administrativ și incompatibilitate de către Agenția Națională de Integritate (ANI).
România
Șefa diplomației române, Oana Țoiu, a discutat joi cu ministrul de Externe al Regatului Țărilor de Jos, Tom Berendsen, despre recuperarea coifului de la Coțofenești și a brățărilor dacice.