Local
Doi bărbați, unul de 24 și celălalt de 44 de ani, au fost arestați preventiv după ce au bătut un bărbat într-o stație de carburanți din Curtici.
România
Casa Națională de Asigurări de Sănătate a decis ca bolnavii cronici să facă investigații doar când există bani, nu în maximum 5 zile.
Local
Instanțele arădene au hotărât încetarea procesului penal ca urmare a retragerii plângerilor depuse de victime în aproape 90 de dosare în care inițial se solicitase emiterea unui ordin de protecție.
Local
Polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Arad au ajutat la salvarea unui bărbat aproape degerat, care se afla pe calea ferată.
UT Arad
Acestea sunt obiectivele sezonului pentru antrenorul echipei UTA, Adrian Mihalcea.
Local
Pompierii arădeni intervin, sâmbătă la prânz, în zona spitalului privat Medlife Genesys din Micălaca, unde au fost sesizate degajări de fum de la un panou electric aflat în exteriorul clădirii.
Mapamond
Oamenii de ştiinţă din Australia au descifrat un mister ce a rămas mult timp neelucidat în biologia celulară, atunci când au dezvăluit modul în care celulele decid când să crească şi când să îşi oprească dezvoltarea, informează Xinhua.
Mapamond
Partidele politice din Groenlanda şi-au exprimat vineri unitatea, ca răspuns la declaraţiile recente ale preşedintelui american, Donald Trump, referitoare la teritoriul semiautonom din componenţa Danemarcei, relatează DPA şi AFP.
3
Local
Mai multe localități din județul Arad se află sub incidența unei avertizări meteorologice cod galben de ceață, avertizare emisă de Administrația Națională de Meteorologie.