ARAD. Luni 3 noiembrie, ora 20, ne întâlnim din nou la Old Lady s Pub pentru a petrece o seară împreună discutând despre UTA. Mai avem trei meciuri din acest tur, şi suntem la un singur punct de locul întâi.
Meciul de la Motru a fost semnalul că UTA trebuie să evadeze din „coclaurile” ligii a III-a.
Motru. După meciul cu Minerul, antrenorul UTA-ei, Roland Nagy a spus: „E a treia victorie consecutivă, asta ne-a interesat, dar suferința mea rămâne. Nu le-am cerut jucătorilor să facă pasul înapoi, la 3-0, dar asta ține de personalitatea fiecăruia.
UTA și-a făcut viață grea în meciul cu Minerul, dar până la urmă a câștigat, însă gazdele au acuzat dur arbitrajul.
De la ora 15, la Motru, UTA dispută un meci important în economia clasamentului, întâlnind Minerul din localitate.
Ca de obicei site-ul nostru este alături de echipele arădene și va transmite cele mai importante momente, de la fața locului.
Local
Noua Lege a Integrității a dus la demisia a șase consilieri județeni PNL și la autosuspendarea unui al șaptelea.
ARADON Sport local
Concursul poli-sportiv, cu probe de înot, ciclism şi alergare, ar putea deveni etapă de Campionat European.
Advertorial
Din 1 septembrie începe o nouă campanie de colectare cu predare gratuită a deșeurilor voluminoase în municipiul Arad
Local
Proiectul de hotărâre referitor la aprobarea documentațiilor inițiale pentru viitoarea piațetă a fost scos de pe ordinea de zi.
Local
Tribunalul Bihor a admis contestația depusă de fostul polițist, prins în februarie luând mită și în iulie dându-se drept polițist, deși demisionase din IPJ. Bărbatul a scăpat de arestul preventiv, fiind plasat sub control judiciar.
România
Căldura persistentă și lipsa precipitațiilor din ultimele două luni afectează culturile de vară și aprovizionarea cu furaje în Europa de Vest și Centrală, arată cel mai recent buletin MARS al Centrului Comun de Cercetare (JRC) al Comisiei Europene.
Local
Primăria Municipiului Arad a anunțat că miercuri, 26 august, în intervalul orar 19:00–23:00, se va institui restricționarea temporară a circulației rutiere pe str. Academia Teologică și str. Emanoil Gojdu.
Local
Sergiu Bîlcea, vicepreședintele CJA, anunță că lucrările pentru modernizarea drumurilor din nordul județului sunt în grafic.