ARAD - Roland Nagy ştie că CSM Rm. Vâlcea
vrea să bată UTA cu orice preţ, pentru a se
revanşa.
ARAD - Meciul de sâmbătă, din cadrul etapei
a VII-a a ligii secunde, seria Vest, dintre CSM Rm.
Vâlcea şi UTA, se va disputa cu începere
de la ora 15.00. Şi asta, datorită faptului
că meciul va fi transmis, în direct, la
televizor, pe SportKlub. UTA a fost deja
înştiinţată de programare.
ARAD - Cei doi par să facă legea în seria a
II-a a ligii secunde, iar UTA are numai de
câştigat.
ARAD - Precum Batin, ivorianul Digbeu a intrat repede
în inimile alb-roşii ale
susţinătorilor echipei UTA.
ARAD - UTA şi Universitatea Cluj au linii de clasament
copiate la indigo, conducând în ierarhia
eşalonului secund. Ambele formaţii,
confirmându-şi statutul de favorite, s-au impus
meritat în jocurile susţinute acasă.
Local
Evenimentul are loc în cadtul târgului Agromalim și va aborda teme care vizează ingineria și managementul în agricultură și dezvoltare rurală, ingineria alimentară, protecția mediului, turismul rural și dezvoltarea sustenabilă.
Local
Uniunea Sârbilor din România anunță organizarea Zilelor Culturii Sârbe în municipiul nostru.
Local
Pompierii militari arădeni au gestionat 46 de situații de urgență în doar 24 de ore. Cele mai multe solicitări au fost pentru acordarea asistenței medicale, însă salvatorii au intervenit și la două incendii de vegetație, în Măderat și Arad.
România
Regia Națională a Pădurilor - Romsilva mimează că apără pădurile în instanțe, dar Direcția Silvică Ilfov modifică amenajamentul silvic al drumului din Pădurea Băneasa spre Greenfield, cu nerespectarea legii, afirmă ministra Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, într-o postare publicată, miercuri, pe pagina sa de socializare.
Local
Districtul Rotary 2241 a lansat preînscrierile pentru Programul Rotary Youth Exchange 2027-2028.
Local
Modelele de la Lawinne Models au strălucit la concursul „Model of the Universe”, desfășurat la Bucureşti.
Local
O delegație a Consiliului Județean Arad va vizita regiunea Verona, în urma unei invitații transmise de italieni.
Local
Doi polițiști arădeni au denunțat o faptă de dare de mită, după ce un șofer a încercat să îi înduplece cu o sumă de bani.
4