LUPENI - „Victoria este pentru Marin. În
fotbal, mai poţi pierde meciuri, câştigi
altele, dar când sunt astfel de momente triste,
timpul parcă se opreşte în loc şi
parcă nimic nu mai contează.
Scris de IM:JURNAL_ARADEAN-
LUPENI - „Victoria este pentru Marin. În
fotbal, mai poţi pierde meciuri, câştigi
altele, dar când sunt astfel de momente triste,
timpul parcă se opreşte în loc şi
parcă nimic nu mai contează.
E tragic ceea ce s-a întâmplat, cu
toţii am suferit pentru dispariţia sa
prematură, dar cum viaţa merge mai departe
şi sportul la fel, măcar atât mai putem
face pentru el” – a spus Roland Nagy.
Guvernul urmează să adopte o hotărâre pentru alocarea unor fonduri din Fondul de rezervă bugetară, astfel încât standardul de cost pentru persoanele preluate să fie acoperit până la sfârșitul anului.
Uniunea Europeană și mai multe țări europene membre ale NATO și-au exprimat miercuri sprijinul față de Danemarca după ce președintele american, Donald Trump, a afirmat din nou că Groenlanda ar trebui să se afle sub control american, nu danez.
Președintele american, Donald Trump, a declarat miercuri că este „foarte supărat pe NATO” în a doua zi a summitului Alianței de la Ankara, exprimându-și nemulțumirile pe toate fronturile, de la Groenlanda, pe care Statele Unite nu au reușit să o obțină, și Spania, pe care a numit-o o „cauză pierdută”, până la lipsa ajutorului occidental împotriva Iranului, informează AFP și EFE.
Pneumologii arădeni trag un semnal de alarmă, în urma numărului mare de pacienți diagnosticați cu cancer pulmonar, în primele șase luni ale anului în curs, în marea lor majoritate în stadii avansate ale bolii.
La mai bine de un an și jumătate de la preluarea mandatului, primarul orașului Chișineu-Criș, Ovidiu Guleș, vorbește despre schimbările din administrația locală, investițiile aflate în derulare, proiectele care au întâmpinat blocaje, dar și despre prioritățile pentru perioada următoare. De la fonduri europene și dezvoltarea serviciilor medicale până la infrastructură, locuri de muncă și așteptările locuitorilor, edilul face o radiografie a orașului și explică direcția în care vrea să ducă administrația în următorii ani.
O treime (33,2%) dintre români își doresc alegeri anticipate ca fiind cea mai bună rezolvare a crizei politice din ultimele două luni, interesul pentru participare la vot fiind în creștere, 54,9% în luna iulie, față de 48% în aprilie, relevă barometrul de opinie Poll/Int, realizat de Agenția de Rating Politic, dat miercuri publicității.
1
Pentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă
Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.
Citiți principiile noastre de moderare aici!