aradon.ro Web analytics


Oarecum neașteptat, în această dimineață, la hotel Parc din Moneasa au ajuns încă trei jucători. Ei sunt juniorii Onuțan, Sabău și Faur (foto), care au luat micul dejun, iar de la ora 11 au și efectuat primul antrenament. Unul fizic, desfășurat pe trasee bine cunoscute de Francisc Tisza, la Moneasa. A fost o ședință de pregătire de intensitate maximă, de o oră și jumătate, cu alergări de anduranță, dar și în pantă.

ARADON Sport local

Arădeanca Carina Franiov arbitrează la CE de gimnastică
ZAGREB. Aradul este reprezentat la Campionatele Europene de gimnastică artistică (junioare și senioare) din Croația de Carina Franiov, aflată la prima competiție majoră în această postură, deși a mai arbitrat de-a lungul anilor la competiții internaționale.

România

Bolojan: Marina este o promisiune că România își va apăra granițele
Marina română nu este doar o instituție care formează oameni și caractere, ci și o promisiune că în aceste vremuri, oricât ar fi de tulburi apele în jurul nostru, țara își va apăra granițele, a declarat, sâmbătă, la Constanța, premierul interimar Ilie Bolojan.

România

Nicușor Dan, mesaj de Ziua Marinei: Marea Neagră, un spațiu în care România își proiectează viitorul
În ultimii ani, Marea Neagră a devenit o zonă crucială pentru securitatea Europei și un spațiu în care România își afirmă interesele strategice și își proiectează viitorul, afirmă președintele Nicușor Dan, într-un mesaj transmis, sâmbătă, de Ziua Marinei.

Local

Cod galben de temperaturi ridicate și disconfort termic, duminică, în Arad și alte cinci județe din vestul țării
Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă o atenționare Cod galben de caniculă și disconfort termic, valabilă duminică în județele Arad,Timiș, Bihor, Satu Mare, Maramureș și Sălaj.

Local

Cultură de canabis, ascunsă în pădure la Lipova
Doi „agricultori” care au înființat o cultură de canabis în pădure, pe malul Mureșului, au fost prinși în flagrant în timp ce îngrijeau plantele.

Local

Începe construirea celui mai mare parc fotovoltaic din Europa, în Arad
Primarul comunei Grăniceri anunță obținerea, de către investitor, a documentelor necesare pentru demararea investiției. 3

Ştiri sportive

David Popovici, premiat de European Aquatics cu titlul de cel mai bun înotător din 2025
Sportivul român David Popovici, medaliat cu aur la 100 m liber și 200 m liber, la Campionatele Europene de natație de la Paris, a primit, vineri seara, premiul pentru cel mai bun înotător din Europa în 2025, acordat de European Aquatics.

România

Radu Miruță: Peste 100 de drone, descoperite de radare în proximitatea spațiului aerian românesc în ultimele 96 de ore
Intensitatea atacurilor de pe frontul din Ucraina, în zona graniței cu România, a fost fără precedent în ultima perioadă, iar radarele MApN au descoperit, în proximitatea spațiului aerian românesc, peste 100 drone în ultimele 96 de ore, anunță ministrul Apărării Naționale, Radu Miruță. 2

România

MApN: Drona căzută în apropierea localității Greci, în Munții Măcinului, detonată controlat
Drona căzută vineri în zona localității Greci, în Munții Măcinului, județul Tulcea, a fost neutralizată la ora 20:13, prin detonare controlată, în condiții de siguranță, de o echipă specializată a Ministerului Apărării Naționale.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.