PÂNCOTA. Cinci tineri au intrat în curtea casei unui bărbat din Pâncota de unde au furat fier vechi şi utilaje agricole pe care le-au vândut mai apoi. Florea M. a reclamat la Poliţie faptul că, în noaptea de 28 spre 29 august, persoane necunoscute au pătruns în curtea locuinţei sale.
SĂVÂRȘIN. Cinci bărbați au furat utilajele agricole din baza de recepție și le-au vândut la fier vechi.
SĂVÂRȘINCinci tineri sunt suspectați că au furat utilaje agricole și piese pe care le-au vândut mai apoi la un centru de colectare a fierului vechi.
INEU - A furat piese pentru utilaje agricole în valoare de 6.000 de lei. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 38 de ani, din Ineu, suspectul principal al poliţiştilor în acest caz.
ARAD. Fetele de la UTA au remizat, duminică, pe „sinteticul” de pe Şega, în faţa celor de la Corvinul Hunedoara, într-un joc contând pentru etapa 3 din Seria B a ligii secunde la fotbal feminin.
ARAD. După disputarea primelor cinci etape din cel de-al doilea eşalon valoric al fotbalului judeţean, Liga 5, avem trei echipe neînvinse: Viitorul Fântânele şi Unirea Şeitin (Seria A), respectic, Crişul Alb Buteni (Seria B).
Orașul Pecica a încheiat un proiect cu finanțare europeană prin care au fost bifate cinci obiective.
1
Cei de la E.ON transmit o serie de sfaturi pentru arădeni, în pragul sezonului rece.
Tribunalul Arad obligă administrația locală din comuna Vladimirescu să schimbe numele străzii Nicolae Paulescu, considerat antisemit, după ce o asociație a cerut acest lucru Primăriei.
1
Deputatul PSD Marius Budăi a declarat luni că preferă să se ajungă la alegeri anticipate, decât să voteze continuarea austerității, a creșterilor de taxe, a tăierilor de venituri și a altor „măsuri primitive” care au distrus economia.
Decretul privind desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier a fost publicat luni în Monitorul Oficial.