Decanii celor şase facultăţi a Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” au prezentat, zilele trecute, domeniile şi programele de studii la nivel licenţă şi mastarat, unde viitorii studenţi se pot înscrie la una, sau mai multe specializări: medicină, farmacie, stomatologie, tehnică dentară, nutriţie şi dietetică, balneofiziokinetoterapie şi recuperare, biologie, psihologie, ştiinţele educaţiei, asistenţă socială, educaţie fizică şi sport, juridic, marketing, contabilitate și informatică, economia comerțului și turismului, administrarea afacerilor, ştiinţele umaniste, politice şi administrative, relații internaționale și studii europene, inginerie, silvicultură.
Prof. univ. dr. Corneliu Maior, directorul de Departament pentru asigurarea calității, din cadrul Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, a prezentat, în cadrul unei conferințe de presă, certificatul Certificatul Internațional IQ Net obținut de Universitate și Asociația ALUMNI-UVVG.
Facultățile Universității de Vest „Vasile Goldiş” au fost restructurate pe principii de management european
93,63% dintre studenții Universităţii „V. Goldiş” au promovat examenul de licență.
UVVG i-a acordat d-lui prof. univ. dr. Mircea Beuran, directorul Departamentului de Chirurgie din cadrul Universității de Medicină „Carola Davila” din Bucureşti, președintele Societății Române de Chirurgie, Placheta de Aur a Universității.
Mapamond
Prima Doamnă a SUA, Melania Trump, a negat joi că ar fi avut vreo relație cu Jeffrey Epstein și a asigurat că nu a fost una dintre victimele acestuia, readucând cazul Epstein în atenția publicului, relatează Reuters și AFP.
Local
Au fost ridicate mai multe arme, muniție, trofee, carne de vânat, dar și țigări și articole pirotehnice. Patru bărbați au fost reținuți.
Local
În Vinerea Mare, arădenii au „inundat” piețele, în căutare celor mai bune produse și oferte pentru masa de Paști.
Local
În accident au fost implicate trei autoturisme. Victima, un bărbat de 30 de ani, a fost transportată la UPU.
Mapamond
Președintele american, Donald Trump, a avertizat joi Iranul împotriva perceperii de taxe pentru navele care vor să tranziteze strâmtoarea Ormuz, cale navigabilă crucială controlată de Teheran, care a blocat-o în ultimele săptămâni, relatează AFP și Reuters.
1
Mapamond
Doi morți și trei răniți în atacuri ruse în regiunea Dnipro, înaintea armistițiului anunțat de Paști
Cel puțin două persoane au fost ucise și alte trei rănite în atacuri aeriene ruse asupra unor districte din regiunea Dnipro din estul Ucrainei, a anunțat vineri administrația regională pe Telegram, transmite AFP.
2
România
Slujbele din această zi cuprind: Denia de Joi seara (în timpul căreia se citesc cele douăsprezece Evanghelii care vorbesc de Pătimirile Domnului), Ceasurile împărătești (de vineri dimineața), Vecernia (în timpul căreia se face și Punerea în mormânt sau scoaterea Epitafului în mijlocul bisericii, spre închinare) și Pavecernița.
ARADON Sport local
Viitorul, Pecica și Sântana caută să obțină câte ceva în play-off/out, în Vinerea Mare.
Local
Consiliul Județean Arad a publicat proiectul de buget pe anul 2026, un proiect cu cheltuieli mai mari cu 86 de milioane decât veniturile.