În organizarea UVVG, prof. univ. dr. Adrian Ivan a susținut conferința cu tema: „Regiune, Regionalism, Regionalizare”
„Facultatea de Științe Juridice din cadrul UVVG continuă să fie de mare actualitate”.
Prevenţia în sănătate realizată de studenţii Universității „V. Goldiș”, la ora bilanţului
Curs interactiv pentru studenţii de la Facultatea de Ştiinţe Juridice a Universităţii de Vest „V. Goldiş”.
Arad. Sâmbătă dimineaţa, un agent de pază, de la Sala de sport a Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” de pe strada Voinicilor, a fost găsit mort de către colegul de serviciu, care venise să-l schimbe din tură.
Local
Raissa Mihali, Flavia Șugar şi Dariana Bora vor reprezentan Aradul şi România la concursul de frumuseţe destinat copiilor.
România
Prețurile locuințelor au crescut cu 1,1% în zona euro și cu 1,2% în UE, în trimestrul doi din 2026, comparativ cu precedentele trei luni, iar cel mai mare avans a fost raportat în Lituania, Bulgaria și România, arată datele colectate prin Indicele prețurilor locuințelor, publicat joi de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
Local
Cu excepţia unui singur, toate celelalte au fost votate cu „unanimitate pentru”.
Local
„Cât de mult mai putem avea încredere în ceea ce vedem?” este întrebarea de la care porneşte expoziţia Nitei Mocanu, vernisată sâmbătă.
Local
Campania de colectare a deșeurilor electrice și electronice se desfăşoară în perioada 1 octombrie – 27 noiembrie 2026.
Advertorial
Literatura crestina ocupă un loc aparte în universul cărților, deoarece aduce împreună plăcerea lecturii și întrebările profunde despre credință, familie, alegeri, speranță și relația omului cu Dumnezeu. De la romane și mărturii de viață până la cărți de studiu biblic sau volume dedicate familiei, acest domeniu este mult mai divers decât poate părea la prima vedere.