ARAD - Evocată la Universitatea „V. Goldiş” de prof. univ. dr. Petre Roman, întâiul prim-ministru postdecembrist.
ARAD - Facultatea de Ştiinţe Politice şi Administrative din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean au organizat, ieri, în Aula Ştefan „Cicio Pop”, un concurs de istorie „Aradul şi Marea Unire”.
ARAD - Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” a inaugurat, ieri, Incubatorul Tehnologic şi de Afaceri, ITA GOLDTECH Arad, într-o clădire special amenajată pe str. Feleacului.
|detalii
ARAD - În peisajul academic al publicaţiilor evaluate de Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior, clasificate în categoria B+ şi indexate în baza de date internaţionale (BDI), Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad are în prezent trei reviste:
ARAD - Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad şi Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP) au organizat, la sfârşitul săptămânii trecute, la Castelul de la Macea, cea de-a IV – a sesiune din cadrul Programului naţional de formare pentru experţii în evaluare şi acreditare ai ARACIP.
România
Secția 10 Poliție a întocmit dosar penal pentru lovire sau alte violențe pentru un susținător al lui Călin Georgescu care ar fi agresat doi cameramani, în fața sediului DIICOT, unde luni a sosit pentru audieri socrul lui Georgescu, potrivit unor surse judiciare.
ARADON Sport local
Elena Tătar și Mara Cercel, campioane naționale la 11, respectiv 12 ani. Ștefania Zarzara, bronz la categoria 13 ani.
ARADON Sport local
ARAD. Au trecut cinci etape din ultimul eşalon valoric al fotbalului judeţean şi putem trage câteva concluzii.
ARADON Sport local
ŞIMAND. Clujana Cluj le-a stricat debutul în noul sezon al Ligii a 2-a la futsal băieţilor de la Şoimii Şimand.
Local
Evenimentul organizat de Clubul Orăşenesc al Seniorilor a reunit 150 de persoane din mai multe localităţi.
ARADON Sport local
SATU MARE. Doi sportivi de la clubul Petruţ Fight Academy Arad şi-au câştigat meciurile din cadrul Grand Tournament Satu Mare la kick-box.
Advertorial
Marketingul B2B are propriile particularități complexe care fac ca strategiile generale de optimizare pentru motoarele de căutare să fie insuficiente pentru companiile care vând către alte afaceri. Ciclurile de vânzare mai lungi, deciziile complexe luate de multiple persoane, valorile mari per contract și publicul țintă mai restrâns și mai specializat, toate acestea cer o abordare distinctă de marketingul digital.
UT Arad
Căpitanul Alex Benga este cel care va duce greul în defensiva echipei UTA.