ARAD. În baza acordului de parteneriat încheiat între Asociația Română a Profesorilor Francofoni — Sucursala Arad (ARPFA) și Universitatea de Vest „VasiIe Goldiș" din Arad, în cadrul proiectului Concurs Județean „Mes passions, mes loisirs”, zilele trecute, a fost organizat Atelierul „Musique et danse Francophones d'Afrique”.
VARŞOVIA. „Prin noi înşine”, spre noi orizonturi, în concordanţă cu misiunea Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad de a consolida schimbul de valori, prin cooperare internaţională, pentru afirmarea apartenenţei la Spaţiul European al Învăţământului Superior şi la Spaţiul European al Cercetării, o delegaţie universitară, condusă de dna rector prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci, a efectuat o vizită de lucru în Polonia, la Varșovia.
România
Guvernul a aprobat, marți, prin memorandum, semnarea de către România a Acordului de parteneriat UE-Mercosur, dintre Uniunea Europeană și statele sale membre, pe de-o parte, și Piața Comună a Sudului.
România
Procurorii DNA au găsit aproximativ 350.000 de euro în locuințele șefului Autorității Rutiere Române (ARR), Cristian Anton, din București și Timișoara, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES.
Local
PÂNCOTA. 1230 de elevi – 1230 de arbori plantați! Sub acest generic, duminică, pe Dealul Măderatului, a avut loc o acţiune de împădurire.
Evenimente
Cu ocazia împlinirii a 176 de ani e la înființarea Jandarmeriei Române, inspectoratul arădean organizează Ziua Porților Deschise, pe 2 aprilie.