aradon.ro Web analytics


Marţi, 26 aprilie 2011, nu se vor ţine cursuri în învăţământul preuniversitar. Ministrul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, Daniel Petru Funeriu, a semnat joi, 21 aprilie 2011, un Ordin de ministru prin care vacanta de Pasti se prelungește cu o zi.

ARAD. Veste bună pentru elevi. Vacanta de Pasti s-a prelungit cu o zi. Şcoala nu va începe marţi, 26 aprilie, ci miercuri, 27 aprilie 2011 când toţi elevii sunt aşteptaţi să se întoarcă la ore.

ARAD. După un sezon epuizant, în care au câştigat tot ce se putea câştiga, fetele de la ICIM Univ Goldis au intrat în vacanţă. Camerele de la mini-hotelul clubului s-au golit, baschetbalistele plecând care-încotro pentru a-şi petrece Sărbătorile de Paşte alături de cei dragi: Larisa Toma şi Monica Brosovszky, la Târgovişte; Anita Meszaros, la Satu Mare, Ashlee Roberson, la Viena, Biljana Savic, în Bosnia.

Elevii din ciclurile de învăţământ primar, gimnazial şi liceal, dar şi copiii de la gradinita vor fi în vacanţă începând de astăzi, 15 aprilie, după terminarea cursurilor, şi se vor întoarce la ore, marţi, 26 aprilie.

ARAD. Iniţiativa deputatului Marius Gondor şi a încă doi colegi, de a organiza dezbateri publice pe teme de mare importanţă s-a concretizat în primul pas : deputaţii PDL, membri ai Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport au organizat o dezbatere publică pe temele: Structura anului şcolar şi Programele naţionale privind consumul de alimente în şcoli.

România

Abrudean: România va pierde, probabil, 231 milioane de euro odată cu decizia CCR. E o situație tristă
România va pierde, probabil, 231 milioane de euro odată cu decizia Curții Constituționale de a amâna pentru a cincea oară proiectul privind reforma pensiilor magistraților, a declarat, miercuri, președintele Senatului, Mircea Abrudean, care a calificat situația drept una „tristă”. 1

România

Bolojan: Centrele militare județene ar urma să treacă în administrarea Ministerului Apărării de la 1 ianuarie 2027
Centrele militare județene ar urma să treacă în administrarea totală a Ministerului Apărării de la data de 1 ianuarie 2027, a declarat premierul Ilie Bolojan.

Local

26 de milioane de euro prin REPowerEU, în Arad
Peste 3.700 de gospodării din județul Arad solicită panouri solare și sisteme de stocare a energiei electrice.

Local

Cionca, la discuții cu Bolojan, pe marginea reformelor
Președintele Consiliului Județean Arad a participat la întâlnirea cu premierul României, organizată de UNCJR. 1

Local

Promovabilitate sub 37% la proba practică pentru permis, în 2025
Prefectul Mihai Pașca crede că „e în regulă să fie exigenți colegii”, având în vedere realitatea din trafic și numărul ridicat de accidente. 2

Local

Lucrările continuă pe calea ferată Arad-Timișoara
Îmbunătățirea condițiilor meteorologice a readus muncitorii pe șantierul lucrării de modernizare a căii ferate Arad-Timișoara.

Local

Prefectul Mihai Pașca invită Primăria la consultări, pe probleme de legalitate
Invitația vine în contextul ultimelor evoluții privind gratuitatea transportului public în municipiu, promisă de primarul Călin Bibarț, fără ca legea să permită acest lucru. 3

Local

Pecica trece pe verde
Două autobuze electrice vor fi achiziționate în cadrul unui proiect european. 1

Local

POLITIC. Varga: „Reciclare în pas alert, depozite în pas de melc”
Senatorul arădean spune că românii au demonstrat că pot recicla eficient, dar statul nu reușește să țină pasul cu cetățenii.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.