Nouă succese din tot atâtea întâlniri au înregistrat micuţii de la BC Valbon Arad în cadrul Festivalului Naţional de minibaschet masculin, desfăşurat la Mangalia.
BC Valbon Arad a debutat, luni, cu dreptul la Festivalul Naţional de minibaschet masculin, depăşind cu scorul de 42-10 pe Admar Costineşti. Următorul adversar al micuţilor baschetbalişti arădeni pregătiţi de profesorii Valeria şi Bogdan Bondor, din faza preliminară, este Baschet Giurgiu.
Festivalul Naţional de baby şi minibaschet are loc în acest an la Mangalia, printre competitoare fiind şi fetele de la BC Valbon Arad, care au depăşit, luni dimineaţa, în primul meci, pe Phoenix Galaţi, scor 37-10.
ARAD. Un număr de 64 de puncte au marcat micuții baschetbaliști de la BC Valbon Arad, în primul joc al Grupei a IV-a de recalificare, din cadrul CN Under 14, disputat în compania CSU Ploiești, reprezentanta campioanei seniorilor reușind însă 75 de puncte.
ARAD. Cinci echipe au fost repartizate în seria de recalificare pentru prima grupă valorică a Campionatului Național de baschet masculin Under 14 din care face parte și BC Valbon Arad.
Local
Locuitorii din municipiul Arad și din împrejurimi se plâng că, de aproximativ două săptămâni, localitățile sunt învăluite de un miros de dejecții, care devine mai puternic seara, și cer autorităților să caute cauzele, în timp ce primarii cred că este vorba de folosirea îngrășămintelor naturale pe terenurile agricole.
ARADON Sport local
Pro Volei Arad și Victoria Nădlac au obținut calificarea în penultimul act din Divizia Elită-Speranțe.
Mapamond
Parlamentul European a validat joi, la Bruxelles, o înăsprire netă a politicii Uniunii Europene (UE) în domeniul migrației și a aprobat propunerea de înființare a unor „centre de returnare” în afara UE, unde ar urma să fie trimiși cetățenii țărilor terțe aflați ilegal pe teritoriul Uniunii, transmite France Presse.
Mapamond
Președintele american Donald Trump le-a reproșat joi aliaților din NATO că „nu au făcut absolut nimic” pentru a contribui în privința Iranului, relatează Reuters.
Mapamond
Numărul de arme nucleare desfășurate și gata de utilizare a crescut semnificativ anul trecut, indică un raport publicat joi, care califică această situație drept o evoluție preocupantă într-un context de intensificare a conflictelor armate, relatează AFP.
Mapamond
Creșterea prețului petrolului în urma războiului din Iran majorează vânzările de vehicule electrice (EV) second-hand în Europa, conform platformelor auto online, un prim indiciu că prețurile carburanților îi îndepărtează pe consumatori de motoarele cu combustie, transmite Reuters.
Mapamond
Un cargo turc ce transporta petrol rusesc a fost atacat joi în Marea Neagră, au anunțat autoritățile turce, relatează AFP.
Local
Pentru luna aprilie 2026, Filarmonica Arad propune arădenilor cinci concerte, cu invitați din România, Ungaria, Rusia, Israel, Germania și China.