Încă un incident pe Valea Mureșului. În jurul orei 16.40 un TIR platformă care transporta mașini s-a prăbușit în șanț la ieșirea din Lipova spre Conop.
Autoritatea Teritorială de Ordine Publică s-a întâlnit cu reprezentanţii administrativi de pe Valea Mureşului.
LIPOVA. A apărut de curând ediţia a doua a cărţii „Arhitectura ţărănească pe Valea Mureşului”, autor Petru Gherman. Originar din satul Roşia Nouă, comuna Petriş, fost dascăl în comună, apoi director al Casei de Cultură a oraşului Lipova şi primar al acestui centru al Văii Mureşului, autorul cunoaşte în amănunt tradiţiile şi cultura acestei deosebit de pitoreşti zone, fiind aplecat cu predilecţie asupra culturii populare.
LIPOVA. Cetăţenii celui de-al doilea oraş al judeţului au venit în număr relativ mare la urne. Astfel, la ora 11 procentul mediu de prezenţă la cele 9 secţii de vot era de 11%, el ajungând la ora 12,30 la 19,2%. În schimb, în comuna Zăbrani prezenţa a fost mult mai scăzută.
Autorităţile judeţene au inaugurat sectorul de drum care leagă Valea Mureşului de Valea Crişurilor.
România
Rezultatele extragerilor din data de 08-02-2026 sunt următoarele:
Mapamond
Prim-ministrul ungar, Viktor Orban, a etichetat Ucraina, care este atacată de Rusia, drept inamic al propriei ţări, informează Reuters.
1
Local
144 de tone de azot erau depozitate fără a respecta normele legale de protecție a mediului, în apropierea Crișului Alb, la Șicula.
România
Președintele Nicușor Dan a anunțat că a primit invitația de a participa la prima reuniune a Consiliului de Pace, care va avea loc la Washington, în data de 19 februarie, precizând că decizia privind participarea României va fi luată în urma consultărilor cu partenerii americani.
1
Mapamond
Raportorul special al ONU pentru teritoriile palestiniene ocupate, Francesca Albanese, consideră că planul administraţiei preşedintelui american, Donald Trump, pentru Gaza este opusul unei soluţii paşnice, fiind de fapt o continuare a epurării etnice sub o nouă mască diplomatică şi, din acest motiv, consideră necesară crearea unei coaliţii alternative la aşa-numitul Consiliu pentru Pace, informează sâmbătă EFE.
5
România
Noi trageri loto sunt programate duminică, fiind în joc reporturi care depășesc milioane de euro la Joker și Loto 6/49, ambele la categoria I.