Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara a dispus reținerea lui Dorel Anton Țica, fost șef de tură în cadrul vămii Nădlac, și a încă unui bărbat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență. Pe scurt, Dorel Anton Țica a promis rudei unei persoane trimise în judecată pentru fapte de corupție că își va exercita influența asupra magistraților pentru ca aceștia să înlocuiască măsura arestului preventiv cu o alta mai blândă, spunând că va obține și o condamnare mai mică pentru inculpat.
România
Scopul reuniunii Formatului București 9 (B9) este de a coagula, de a acorda viziunea din regiune despre viitorul Alianței Nord-Atlantice, a declarat, miercuri, președintele Nicușor Dan, în deschiderea summitului care are loc la Palatul Cotroceni.
Local
Compania de Apă Arad anunță că profitul societății este reinvestit în dezvoltarea infrastructurii de apă și canalizare din județ.
Local
Pompierii militari, dar și cei din cadrul serviciilor voluntare, au intervenit pentru îndepărtarea arborilor căzuți pe carosabil, în urma furtunii din noaptea de marți spre miercuri.
ARADON Sport local
Câştigătorul, marele maestru mexican José Eduardo Martinez Alcantara, este legitimat la Şah Club Vados Arad.
Local
Președintele Consiliului Județean Arad spune că, din bugetul din 2026, a fost alocat un procent record pentru investițiile la spital.
Local
Senatorul arădean anunță că o inițiativă legislativă referitoare la gestionarea deșeurilor industriale este în pericol.
Local
ARAD. „Partidul Național Liberal continuă procesul alegerilor interne în organizațiile locale, într-o perioadă importantă de reconstrucție și consolidare între ciclurile electorale.
Local
Arădeanca Almira Crișan va reprezenta România la Little Miss & Mister World 2026.