ARAD - Directorul Centrului de Studii Ebraice, conf. univ. dr. Marius Grec, decan al Facultăţii de Ştiinţe Umaniste, Politice şi Administrative, din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, a declarat în cadrul conferinţei de presă de joi, 09.09.2010, că seara zilei de 9 septembrie, marchează un moment foarte important pentru membrii cultului mozaic de pe toate meleagurile: „Rosh Hashana, Noul An Evreiesc, 5771”.
Facultatea de Farmacie şi Medicină Dentară, specializarea MEDICINĂ din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldis” Arad este parteneră MedEdWorld - o comunitate academică internaţională implicată în dezvoltarea procesului de educaţie medicală sub toate aspectele - alături de universităţi de medicină din ţară şi din străinătate.
ARAD - Prof. univ. dr. Aurel Ardelean, rector al Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, a declarat, în cadrul conferinţei de presă de ieri că, în conformitate cu prevederile legale, întreprinderile şi societăţile comerciale pot să acorde „Burse private”, pentru studenţi.
ARAD - Asociaţia Română de Psihologie Comunitară, în colaborare cu Universitatea de Vest „Vasile Goldiş”, sub egida Asociaţiei Psihologilor Comunitari Franţa desfăşoară, în această perioadă, în Arad, Şcoala de vară „Psihologul în comunitate”.
Prof. univ. dr. Aurel Ardelean, rector al Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, s-a întâlnit, zilele trecute, la Budapesta, la Congresul de Medicină Optică, care s-a desfăşurat la Hotel „Corvinius”, cu prof. univ. dr. Ştefan W. Hell, director al Departamentului de Nanobiologie din cadrul Institutului de de chimie, bio-fizică „Max Planck” din Gottingen (Germania).
Procurorul general al Ungariei a solicitat marți ridicarea imunității parlamentare pentru prim-ministrul Peter Magyar și, în alte dosare, pentru doi foști miniștri ai ex-premierului naționalist Viktor Orban, relatează AFP.
Preşedintele american Donald Trump a dat asigurări marţi, în faţa Adunării Generale a ONU, la New York, că un acord între Rusia şi Ucraina va veni „mai devreme decât se crede”, notează AFP.
Președintele american Donald Trump a declarat marți că documentele administrației SUA vor utiliza, de acum înainte, termenul de „super-inteligență” în loc de „inteligență artificială” și a reiterat afirmații anterioare conform cărora avertismentele privind inteligența artificială ar fi o farsă, relatează Reuters și AFP.
Secretarul General al ONU, Antonio Guterres, a profitat de ultimul său discurs în fața Adunării Generale, susținut marți, pentru a îndemna liderii lumii să reglementeze inteligența artificială, să pună capăt războaielor, să se concentreze asupra schimbărilor climatice și să reformeze instituțiile ONU, despre care a avertizat că se confruntă cu dificultăți în a face față provocărilor globale tot mai mari, relatează Reuters și AFP.
1
Carbenta Com, dealer Ford în județele Bihor, Arad și Hunedoara, se alătură campaniei umanitare „Construim împreună”, inițiată de Ford România. În perioada 15–30 septembrie, locuitorii din Oradea, Arad și Deva sunt invitați să doneze alimente neperisabile pentru familiile vulnerabile.
Cluburile Rotary din Arad au primit vizita oficială a Guvernatorului Districtului Rotary 2241 – România și Republica Moldova, Cristian Liviu Ilie.
Aeroportul Internațional Liszt Ferenc din Budapesta ar putea fi legat, în viitor, prin trenuri directe de mai multe orașe din estul Ungariei, dar și de România.
3
ARAD. Presiunea e mare la UTA, orice s-ar spune. Iar asta a recunoscut-o Adrian Mihalcea de fiecare dată când lipseau rezultatele. Nu a vorbit neapărat în nume propriu, ci mai mult despre jucători, pentru că despre asta a fost întrebat.
2
Pe 17 septembrie 2026, la Ana Summer Events din Târgu Jiu, s-a desfășurat prima ediție a concursului național Top Model Divine – Miss & Mister, organizat de Dalia Florescu și Nancy Abbas, prin Divine Models Academy Târgu Jiu.