ARAD - Articolele unor personalităţi de mare prestigiu din spaţiul european sunt publicate trilingv şi relevă opinii şi dezbateri.
ARAD - UVVG continuă înscrierile la Arad şi filiale pentru anul universitar 2010-2011 la toate cele 9 facultăţi atât pentru ciclul licenţă, cât şi pentru cele 54 de specializări masterale.
ARAD - În cadrul manifestărilor de „Zilele Aradului”, expoziţie de artă fotografică la Casa Universitarilor şi Studenţilor.
ARAD - Universitatea Nyíregyháza în parteneriat cu Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” aplică cu succes proiectul „Studiul in vitro al unor extracte vegetale de origine naturală, cu accent pe efectul lor potenţial antitumoral” desfăşurat în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România 2007-2013, finanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, cu aproximativ 500 mii euro.
ARAD - Prof. univ. dr. Aurel Ardelean, rector al Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă că UVVG este promotoarea proiectului Parcului natural „Codru Moma” în suprafaţă de peste 44.000 ha.
Local
În vârstă de 51 de ani. Lucian Vărșăndan a făcut parte colectivul Teatrului German de Stat Timișoara din 1999, când a fost angajat pe postul de secretar literar al singurei instituții din România care produce exclusiv spectacole în limba germană.
România
Președintele Nicușor Dan, a declarat, miercuri, că partidele și-au asumat că vor veni la Cotroceni cu condițiile pe care le au pentru a susține o guvernare minoritară, urmând ca joi să discute între ele aceste aspecte, iar vineri să-i prezinte concluziile șefului statului.
ARADON Sport local
Formația arădeană păstrează un nucleu important din sezonul precedent, extrema fiind a 5-a jucătoare anunțată de club pentru stagiunea viitoare.
România
Președintele Nicușor Dan a promulgat, miercuri, legea prin care este prelungită plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază până la data de 31 decembrie 2026.
Local
Potrivit datelor Administrației Naționale de Meteorologie, temperatura maximă absolută pentru luna iunie la stația meteorologică Arad este de 37,8 grade Celsius, valoare înregistrată pe 30 iunie 2022 și egalată pe 26 iunie 2025.
România
Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, membru al Biroului Național al USR, anunță că partidul din care face parte propune o rotație la guvernare între un executiv minoritar PNL-USR-UDMR și un cabinet monocolor PSD.
Advertorial
Există ceva aproape magic în felul în care o bucătărie bine gândită schimbă atmosfera întregii locuințe.
România
România nu merită să piardă brusc miliarde de euro din finanțări sau fonduri, așa cum risca în vara anului trecut, iar românii, în ciuda învrăjbirii alimentate azi din toate direcțiile, au nevoie ca de aer de acești bani și de acest loc în lume, a scris, miercuri, pe pagina sa de socializare, ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare.
1
Evenimente
ARAD. Sâmbătă, 27 iunie, începe oficial ediția a XV-a a Ghioroc Summer Fest, eveniment devenit deja tradiție pe malul lacului Ghioroc.
1