ARAD. Dumincă seara, pe platoul din fața primăriei au avut loc o serie de concerte cu muzică populară și colinde. Printre cei care au urcat pe scena s-au numărat și Tinu Vereșezan și Marius Ciprian Pop.
Vineri seara, arădenii au fost invitati de Galleria Mall să petreacă româneşte alături de unii dintre cei mai îndrăgiti interpreti de muzică populara de la noi, Monica Groza şi Tinu Vereşezan.
Local
Drumul Național 7 a fost, vineri, ținta polițiștilor arădeni, care au depistat 83 de șoferi care au încălcat legea în doar patru ore.
Local
O femeie din Arad a fost condamnată la închisoare cu suspendare după ce a încercat să cumpere tăcerea unei fete de 12 ani care fusese violată.
Local
Prăznuirea Sfântului Preot Mucenic Ilarion Felea a adus la Arad șase ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române. Manifestările au cuprins slujbe la Catedrala Veche, sfințirea a două icoane la Facultatea de Teologie și lansarea a opt noi volume din colecția „Ilarion Felea – Opere complete”.
Local
Legea permite vânătorilor să împuște pisicile și câinii care ajung în fondurile de vânătoare. Cel puțin 12 mii de astfel de animale au fost „recoltate” în perioada 2022-2026, în județul Arad.
România
Unul dintre minorii care l-au ucis pe Mario Berinde, adolescentul de 15 ani din Cenei, a fost condamnat de Tribunalul Timiș la 15 ani într-un centru de detenție. Acesta trebuie să plătească familiei victimei și daune morale de peste un milion de euro. Decizia nu este definitivă.
Advertorial
Eficientizare energetică pentru clădiri de aparamente din orașul Nădlac pentru 3 blocuri.
România
Premierul desemnat Siegfried Mureșan a declarat vineri că nu ia în calcul să-și depună mandatul în niciun scenariu.
Mapamond
Ucraina a făcut apel vineri la comunitatea internațională să nu recunoască rezultatul alegerilor pentru Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului federal rus) organizate de Moscova în teritoriile ucrainene ocupate de armata rusă, denunțând totodată politici de rusificare forțată și încercarea de a legitima cucerirea acestor zone, relatează EFE.
1