CS Victoria Nădlac a obţinut, duminică, titlul de vicecampioană naţională în CN de minivolei! Fetele pregătite de prof. Dorin Vărşăndan – care a prezis o medalie la turneul final din Craiova – au fost învinse în grupe de Dacia Mioveni, scor 2-3, dar au depăşit Juvenil „N. Titulescu” Braşov, 3-1, şi CSM Bucureşti, 3-1, obţinând primul loc.
Local
Faptul că Statele Unite ale Americii și Federația Rusă nu au reînnoit tratatul de dezarmare nucleară nu înseamnă automat că suntem în pragul unui război nuclear sau că brusc se vor schimba arsenalele și vom asista la o cursă a înarmărilor nucleare într-un mod accelerat, a declarat, joi, pentru AGERPRES, generalul în rezervă Ștefan Dănilă, fost șef al Statului Major General.
România
Rezultatele extragerilor din data de 05-02-2026 sunt următoarele:
Local
Managerii celor două instituţii de cultură au obţinut rezultate foarte bune la evaluarea finală (Ovidiu Balint-9,75), respectiv noul proiect de management (Laurenţiu Muntean-10).
2