Deputatul Claudia Boghicevici, coordonator al portofoliului Muncii şi Protecţiei Sociale în Guvernul Alternativă PDL, condamnă propunerea anunţată de ministrul Rovana Plumb, de modificare a Ordonanţei de urgenţă nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, prin care părintele care beneficiază de concediu pentru îngrijirea copilului ar putea obţine venituri suplimentare din alte activităţi, pe durata unui an de zile, în sumă de până la 1500 de lei, respectiv trei indicatori sociali de referinţă.
ARAD. Au fost prezenţi la Craiova, acolo unde actualul premier, Victor Ponta, şi-a lansat candidatura la preşedinţia României. Delegaţia a fost formată din 50 de arădeni care şi-au exprimat susţinerea pentru candidatura lui Victor Ponta.
ARAD. Eurodeputatul PSD, Victor Negrescu, a fost prezent, la sfârşitul săptămânii, la Arad, Ineu şi Moneasa, avâna pe agendă deschiderea a două birouri europarlamentare, unul la Arad, la sediul PSD, iar celălalt la Ineu- în aceeaşi locaţie cu biroul deputatului Dorel Căprar, dar şi vizitarea staţiunii Moneasa.
ARAD. Conservatorii arădeni au participat la şedinţa Consiliului Naţional al PC cu ci 11 membri ai acestul for de conducere.
GUVERNUL PONTA 3. Premierul Victor Ponta şi-a prezentat, luni, Cabinetul, din care fac parte reprezentanţi ai PSD, PC, UNPR. UDMR şi independenţi. Şi în această formulă PSD va avea tot 13 miniştri. GUVERNUL PONTA 3 va primi votul de învestitură marţi, în Parlament.
Local
Raissa Mihali, Flavia Șugar şi Dariana Bora s-au întors cu premii importante de la concursul desfăşurat în Turcia.
Local
Eva Maria Zuba, care e membră a grupului de cateheză al Parohiei Ortodoxe din Curtici, a obținut Premiul I.
1
Local
ARAD. În căutarea unei vieţi cât mai normale, fără durere, Eliza Stancu – fetiţa de şase ani din Şiria, diagnosticată cu tetrapareză spastică, operată în 2024 în SUA – are nevoie din nou de noi.
Local
ARAD. Deşi am avut parte de câteva zile destul de friguroase în această toamnă, caloriferele din casele celor care se încălzesc de la CET au rămas reci până acum.
Advertorial
Pregătește-te pentru sezonul rece cu un Ford care îți oferă confort, tehnologie și plăcerea de a conduce! De Black Friday, Ford Puma și Ford Kuga vin cu oferte speciale, avantaje care fac diferența și beneficii care îți încălzesc iarna.
Local
Un centru multifuncțional, care va include spații administrative și de locuire în regim intern, este propus pe un teren de peste 7.000 de metri pătrați din municipiul Arad. Investiția aparține Fundației Creștine R.C.E. Speranța Copiilor.
Local
Peste 300 de obiecte care spun povestea cultivării viței de vie și a producerii vinului sunt reunite într-un muzeu inedit, înființat la Pâncota de preotul pensionar Petru Dărău. Colecția, adunată de-a lungul mai multor decenii, poate fi admirată într-o clădire cu o istorie strâns legată de tradiția viticolă a zonei.
2
ARADON Sport local
KANIZSA. Secţia de lupte greco-romane de la CSŞ Gloria Arad a obținut trei medalii de bronz la cea de-a XVII-a ediție a Turneului Internațional Memorial de Lupte „Ferenc Csaba” din Serbia.