„Victor Ponta este cel mai potrivit pentru responsabilitatea care îi va reveni viitorului preşedinte al României, nu doar din PSD, ci de pe întreaga scenă politică. Îl cunosc de mult timp pe Victor Ponta, i-am urmărit evoluţia de când eram colegi la tineretul PSD şi pot să spun că este o persoană onestă, este puternic şi competent, este capabil să genereze proiecte importante. Marţi, am fost cu toţii impresionaţi de turul de forţă pe care l-a făcut, în calitate de prim-ministru, în zonele afectate de inundaţii. Victor Ponta a demonstrat, ca premier, că are caracterul şi competenţa necesare pentru a conduce România în perioada post-Băsescu. Avem nevoie de un proiect politic al tuturor românilor, de o persoană care poate să treacă dincolo de conflictele politice şi interesele de grup, pentru a promova interesul naţional. De altfel, Victor Ponta a declarat că nu urmăreşte o funcţie, el are deja o funcţie de mare responsabilitate, ci urmăreşte un proiect pentru România”, a spus Dorel Căprar, preşedintele PSD Arad.
Il sustin pe Victor Ponta
ARAD. Au fost prezenţi la Craiova, acolo unde actualul premier, Victor Ponta, şi-a lansat candidatura la preşedinţia României. Delegaţia a fost formată din 50 de arădeni care şi-au exprimat susţinerea pentru candidatura lui Victor Ponta.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
3
România
Aproape jumătate dintre români consideră că toți politicienii sunt de vină pentru situația politică actuală, iar 88% apreciază că România se îndreaptă într-o direcție greșită, conform unui sondaj realizat de Grupul de Studii Socio-Comportamentale Avangarde.
Mapamond
Uniunea Europeană a ajuns la un acord cu privire la anvelopa de 6,6 miliarde de euro pentru Ucraina, sumă deja transmisă Kievului, dar rambursarea căreia statele membre o așteptau de ani de zile, a anunțat vineri șefa diplomației UE, Kaja Kallas, citată de AFP.
Mapamond
Președintele francez Emmanuel Macron a pledat vineri pentru crearea unei organizații internaționale care să reglementeze Inteligența Artificială (IA), declarație făcută în timp ce-l primea la Palatul Elysee pe Papa Leon al XIV-lea, pe care l-a asigurat că laicitatea Franței nu înseamnă o negare a religiei, relatează agenția EFE.
România
Conducerile PNL, USR și UDMR au aprobat vineri programul de guvernare și au validat listele de miniștri propuși pentru a face parte din Guvernul Mureșan, care va avea în structură 16 ministere.
România
Comitetul Politic al USR, reunit vineri în ședință, a aprobat intrarea partidului la guvernare și lista de miniștri propuși.
România
Consiliul Permanent al UDMR a decis vineri participarea la guvernare și propunerile de miniștri ai formațiunii pentru Cabinetul Mureșan.
România
Andrea Chiș, fost judecător și fost membru al Consiliului Superior al Magistraturii, a transmis, vineri, că decizia de nominalizare a sa pentru funcția de ministru al Justiției a fost un acord între cele trei partide care susțin guvernul: PNL, USR și UDMR.
1
România
Biroul Politic Național al PNL a aprobat, vineri, în unanimitate, programul de guvernare și lista miniștrilor liberali propuși de premierul desemnat Siegfried Mureșan, a anunțat purtătorul de cuvânt al partidului, Ionel Bogdan.
Advertorial
Creșterea unei companii tehnologice schimbă ceea ce au nevoie produsul, echipa și procesele interne.
Citiți principiile noastre de moderare aici!