Dintr-o extremă în cealaltă. După codul portocaliu de caniculă de săptămâna trecută, judeţul Arad se află acum sub cod galben de ploi şi vijelii.
Averse, descărcări electrice, grindină şi vijelii. La asta ne putem aştepta începând de duminică seara.
ARAD. Gata cu soarele şi vremea bună. În vestul ţării revin ploile şi vijeliile. Institutul Naţional de Meteorologie anunţă pentru miercuri şi joi averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice şi intensificări ale vântului ce trecător pot lua aspect de vijelie, îndeosebi în jumătatea de vest a ţării şi în zonele de deal şi de munte.
ARAD. Nu scăpăm de furtuni! Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat faptul că de marți dimineața până miercuri seara vor fi intervale de timp cu instabilitate atmosferică accentuată, la început în Banat şi Crişana, apoi în Oltenia, Maramureş, cea mai mare parte a Transilvaniei şi a Moldovei şi în vestul Munteniei.
UT Arad
ARAD. Fetele de la UTA au remizat, duminică, pe „sinteticul” de pe Şega, în faţa celor de la Corvinul Hunedoara, într-un joc contând pentru etapa 3 din Seria B a ligii secunde la fotbal feminin.
ARADON Sport local
ARAD. După disputarea primelor cinci etape din cel de-al doilea eşalon valoric al fotbalului judeţean, Liga 5, avem trei echipe neînvinse: Viitorul Fântânele şi Unirea Şeitin (Seria A), respectic, Crişul Alb Buteni (Seria B).
Local
Orașul Pecica a încheiat un proiect cu finanțare europeană prin care au fost bifate cinci obiective.
1
Local
Cei de la E.ON transmit o serie de sfaturi pentru arădeni, în pragul sezonului rece.
Local
Tribunalul Arad obligă administrația locală din comuna Vladimirescu să schimbe numele străzii Nicolae Paulescu, considerat antisemit, după ce o asociație a cerut acest lucru Primăriei.
1
România
Deputatul PSD Marius Budăi a declarat luni că preferă să se ajungă la alegeri anticipate, decât să voteze continuarea austerității, a creșterilor de taxe, a tăierilor de venituri și a altor „măsuri primitive” care au distrus economia.
România
Decretul privind desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier a fost publicat luni în Monitorul Oficial.