Putin ameninţă Europa cu consecinţe grave dacă Ucraina foloseşte armamentul occidental contra Rusiei
Preşedintele rus, Vladimir Putin, a ameninţat marţi Europa cu consecinţe grave dacă ţările NATO vor permite Ucrainei să folosească armamentul occidental pentru a ataca ţinte pe teritoriul rus, transmit agenţiile AFP şi EFE.
Preşedintele rus Vladimir Putin l-a demis luni pe ministrul adjunct al apărării Iuri Sadovenko, înlocuindu-l cu Oleg Saveliev, ex-ministru adjunct al economiei, care până acum a lucrat ca auditor la Curtea de Conturi a Rusiei, conform unui decret publicat, într-un nou semn al intenţiei sale de a îmbunătăţi eficienţa economiei de război a Rusiei, relatează Reuters şi EFE.
România
Aplicația e-Terra a fost repornită etapizat, începând de marți, pentru personalul ANCPI, al oficiilor de cadastru și publicitate imobiliară (OCPI), precum și pentru notarii publici, informează Guvernul printr-un comunicat pe presă transmis AGERPRES.
ARADON Sport local
Arădeanul Filip Magold (Şah Club Vados) a încheiat pe un onorant loc doi.
România
Consumatorii casnici nu ar trebui să fie afectați, în cazul în care Reactorul 2 ar fi scos din funcțiune, a declarat, pentru AGERPRES, președintele Asociației Energia Inteligentă, Dumitru Chisăliță.
România
Unitatea 2 a centralei nuclearoelectrice de la Cernavodă ar putea fi oprită controlat joi dimineața, din cauza scăderii nivelului fluviului Dunărea, a anunțat Nuclearelectrica printr-un raport transmis Bursei de Valori București.
1
Local
Ministrul Dezvoltării a precizat că, din punctul lui de vedere, doar o coaliție mare ar putea împiedica accesul extremei la guvernare.
1
Local
Cinci parchete sunt conduse interimar, în județul Arad, iar CSM anunță lansarea concursurilor pentru ocuparea acestor funcții de conducere.
Mapamond
Polonia este interesată de fondurile din instrumentul SAFE (Security Action For Europe) neutilizate de alte țări, a anunțat marți viceministrul apărării polonez Pawel Zalewski, transmite Reuters.
Local
Poate termenul care definește cel mai bine mentalitatea colectivă de la nivel internațional este pesimismul. Percepția față de progresul societății în ansamblu este dominată de negativism și incertitudine, iar mesajele care sunt vehiculate în spațiul public fie de decidenți, fie de diverși influenceri, se înscriu aproape în totalitate pe aceleași coordonate.
3