ARAD - Constructorul şi-a adus primele utilaje pentru
modernizarea drumului între Vladimirescu şi
Horia.
VLADIMIRESCU - Autorităţile locale din
Vladimirescu au inaugurat, sâmbătă, noua
sală de sport din comună. Cu acest prilej a fost
organizat un disputat turneu de minifotbal între trei
echipe din comună: Primăria, Consiliul Local,
Regal Horia şi o selecţionată a Presei,
selecţionată care a câştigat finala
mică în faţa consilierilor. Imagini 
VLADIMIRESCU - Locuitorii din Vladimirescu nu mai pot ieşi din curte, cu maşinile, după reabilitarea DN7.
|VIDEO
ARAD - Mâine, la Vladimirescu, se lansează oficial proiectul privind demararea unui curs de integrare socio-profesională a persoanelor cu dizabilităţi ocrotite în Centrul de integrare prin terapie ocupaţională şi în locuinţele moderat protejate.
VLADIMIRESCU - O angajată a OCPI Arad este
acuzată de primarul din Vladimirescu de abuz în
serviciu.
Local
ARAD. Unitatea Militară 01249 din județul Arad face înscrieri pentru ocuparea posturilor de soldat gradat profesionist în cadrul Ministerului Apărării Naționale.
Local
Până în prezent au fost identificate doar două persoane din grupul celor 37. Toți beneficiarii sunt evaluați medical și psihologic
România
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a decis, miercuri, demararea procesului de suspendare a lui Nicușor Dan și începerea procedurilor pentru organizarea alegerilor anticipate, informează un comunicat al formațiunii politice.
Local
Şefa Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate a câştigat concursul pentru ocuparea funcţiei de director general.
Evenimente
Joi, 2 iulie 2026, începe o nouă ediție – a șaisprezecea – a festivalului de literatură Discuția secretă.
UT Arad
În această dimineață, înainte de antrenament, elevii lui Adrian Mihalcea au ținut un moment de reculegere în memoria lui Radu Mărginean.
Local
În județul Arad sunt așteptate vijelii puternice, cu rafale de 70–90 km/h, iar izolat acestea pot depăși 100 km/h, începând cu această după amiază, de la ora 15:00.
2